CFR Cluj – Jablonec 2-0 a reprezentat doar o victorie de palmares pentru cei de la CFR Cluj. Campioana a ratat calificarea în primăvara Conference League, prilej pentru managerul celor de la FCSB, Mihai Stoica, să îi ironizeze pe ardeleni.
Mihai Stoica, ironii după eliminarea CFR-ului din Conference League
„Miză financiară şi atât şi, pentru jucători, să mai încaseze o primă. E ciudat, pentru că CFR ne-a obişnuit cu prezenţe active în grupele competiţiilor europene. Acum, e cu atât mai mare dezamăgirea pentru noi, cei care nici măcar în Conference League n-am ajuns. Mi se părea că CFR era favorită certă în grupa asta. Fără istoric. Dacă CFR a mers slab în grupe şi a câştigat en-fanfare în campionat, atunci aşteptăm surpriza în campionat. Glumesc, CFR e foarte puternică şi e greu de detronat în viitorul apropiat.
S-a vorbit despre Alibec şi a marcat Debeljuh. Alibec e a treia variantă, după Omrani şi Debeljuh. Dacă asta e bagheta magică a lui Petrescu, pentru că şi Debeljuh a fost exclus din lot, iar acum e principalul marcator, poate aşa se întâmplă şi cu Alibec”, a declarat Mihai Stoica, anunţă telekomsport.ro.
FCSB şi CFR Cluj, bătălie în doi pentru titlu
CFR Cluj şi FCSB par singurele echipe care se vor bate şi în acest sezon pentru titlul de campioană a României. Ardelenii sunt lideri în Liga 1, cu opt puncte avans faţă de cei de la FCSB, după 18 etape scurse din sezonul regulat. Pentru ardeleni urmează un meci pe propriul teren cu nou-promovata, CS Mioveni, duminică, de la ora 19.30. FCSB joacă o zi mai devreme, în deplasare, pe terenul celor de la Gaz Metan Media, de la ora 20.30.
- Mihai Stoica, ironii după eliminarea CFR-ului din Conference League
- Ce spune despre revenirea lui Denis Alibec
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB

































