În urma acestui anunţ, numărul fotbaliştilor care au plecat a ajuns la cinci. În afară de cei trei, fotbaliştii Mihai Popa şi Geani Creţu au revenit la Astra, respectiv Dinamo, echipele de unde fuseseră împrumutaţi către Rapid.
Cum va arăta noul Rapid?
Prin intermediul unui alt comunicat publicat pe site-ul oficial, Rapid a anunţat că despărţirile nu se vor opri aici.
În afară de lotul de jucători, schimbările continuă şi la nivel administrativ, ultimii plecaţi fiind antrenorul Dan Alexa şi directorul general Ovidiu Burcă.
Giuleştenii, de altfel gruparea cu cel mai mare buget din Liga 2, au încheiat play-off-ul de promovare în Liga 1 pe locul şase, adică ultimul, după o victorie cu UTA, trei remize cu Mioveni, Petrolul şi Turris, precum şi o înfrângere cu FC Argeş.
- Încă trei jucători au plecat din Giuleşti
- Întregul club este afectat după ratarea promovării în Liga 1.
- Elveţia - Canada e miercuri, de la ora 22:00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Bosnia - Qatar e miercuri, de la ora 22:00, pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
- Atacantul transferat cu scandal de Dinamo, pariul pentru noul sezon: “Cred foarte mult în el”

































