Suporterii giuleșteni s-au înfuriat când au aflat că fostul portar de la FCSB va veni alături de Adrian Mutu pe banca tehnică.
Fanii Rapidului au contestat vehement decizia și chiar au mers la antrenamentul de azi, pentru a-i cere lui Stăncioiu să plece.
Eduard Stăncioiu a plecat de la Rapid, după un antrenament și jumătate: „Mă retrag! Pentru binele lui Mutu şi al echipei!”
În cele din urmă, secundul lui Mutu a anunțat că va renunța la postul său.
„Da, am fost la antrenament azi, am făcut ședința video cu băieții și am rămas să așez lucrurile pentru mâine. Am înțeles că au fost suporterii la antrenament, într-adevăr. Nu prea aparțin spațiului public. Am văzut că s-au referit la contul de Facebook, nu am niciun cont de Facebook. Singurul cont din spațiul public este cel de Instagram.
Însă faptul că am venit la Rapid s-a datorat faptului că îmi doresc să fiu alături de Adi (n.r. – Mutu). El şi-a dorit foarte mult să lucrăm împreună şi să facem o muncă profesionistă. Să câştigăm meciuri, să ajutăm. Nu sunt genul de om care să mă cramponey de un post şi să merg într-un loc în care nu sunt dorit.
Eduard Stăncioiu nu va mai fi „secundul” lui Adi Mutu la Rapid: „Am caracter, am tărie!”. Mesaj pentru suporterii care i-au cerut să plece
Consider că am caracter, că am tărie. Fac asta doar din pasiune şi pentru a realiza lucruri. În carieră mi-am dorit să câştig trofee, cu posibilităţile mele. Mi-aş fi dorit să am o discuţie faţă în faţă, bărbătească, cu suporterii, atâta timp cât pot să ţină un dialog civilizat. Nu vreau să creez discuții și presiune. Din respect pentru echipă și pentru Adi, mă voi retrage. Am avut o discuție cu el și, pentru liniștea lui și a echipei, am decis să nu îl însoțesc în această aventură la Rapid.
Suporterii exagerează foarte mult și nu știu care sunt acuzele și nici nu mă interesează. Credeți că un suporter trebuie să fie antrenorul echipei? Eu nu plec din cauza suporterilor. Plec numai pentru binele lui Mutu și binele clubului unde am făcut un antrenament și jumătate.”, a spus Eduard Stăncioiu, pentru digisport.ro.
Doar șase meciuri are Eduard Stăncioiu la FCSB, în perioada 2016-2018. El și-a petrecut marea majoritate a carierei la CFR Cluj, unde a adunat aproape 100 de meciuri și a cucerit trei titluri de campion.
