“Sperăm să încercăm să continuăm pe aceeași linie. Obiectivul nostru este să ajungem cât mai sus, locul 2, dacă se poate, și să câștigăm Cupa României. Jucătorii trebuie să-și dea seama de nivelul lor. Mulți dintre ei au uitat acest lucru, a trebuit să le arăt puțin nuiaua, ca la copiii mici, iar acum randamentul lor este altul.
Universitatea Craiova – Farul Constanţa 1-0 | Laurențiu Reghecampf: “A trebuit sa le arăt nuiaua!”
În general toată echipa se mișcă foarte bine. Avem jucători care pot face față acestui play-off. Ne dorim la anul să ne batem cu adevărat la campionat. Avem fundași laterali foarte ofensivi. Avem jucători care vor să urce foarte mult. Cei doi mijlocași pe care îi avem, avem soluții să putem să închidem în cazul în care pierdem mingea. De Nistor depinde numai de el când redevine titular. Eu țin enorm de mult la toți jucătorii. Totul depinde numai de ei”, a spus Laurențiu Reghecampf, după Universitatea Craiova – Farul Constanţa 1-0.
CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, FC Argeş, Farul Constanţa şi FC Voluntari sunt echipele care se vor bate pentru supremaţie în Liga 1. CFR Cluj e marea favorită la titlu, având în vedere că are 7 puncte în plus peste FCSB, principala contracandidată.
CFR Cluj va începe playoff-ul pe teren propriu, cu FC Voluntari, în timp ce FCSB se va duela cu echipa lui Hagi, Farul Constanţa. Universitatea Craiova va juca în prima etapă din playoff tot pe teren propriu, cu FC Argeş, echipă ce a provocat un adevărat cutremur la Botoşani în ultima etapă a sezonului regular. Marile derby-ul dintre CFR Cluj şi FCSB se vor jucat în etapa 5, respectiv 10.
Programul complet al playoff-ului Ligii 1
Etapa 1
CFR Cluj – FC Voluntari
FCSB – Farul Constanţa
Universitatea Craiova – FC Argeş
Etapa 2
Farul Constanţa – CFR Cluj
FC Argeş – FCSB
FC Voluntari – Universitatea Craiova
Etapa 3
CFR Cluj – FC Argeş
FCSB – Universitatea Craiova
FC Voluntari – Farul Constanţa
Etapa 4
Universitatea Craiova – CFR Cluj
FC Argeş – Farul Constanţa
FCSB – FC Voluntari
Etapa 5
CFR Cluj – FCSB
Farul Constanţa – Universitatea Craiova
FC Voluntari – FC Argeş
Etapa 6
FC Voluntari – CFR Cluj
Farul Constanţa – FCSB
FC Argeş – Universitatea Craiova
Etapa 7
CFR Cluj – Farul Constanţa
FCSB – FC Argeş
Universitatea Craiova – FC Voluntari
Etapa 8
FC Argeş – CFR Cluj
Universitatea Craiova – FCSB
Farul Constanţa – FC Voluntari
Etapa 9
CFR Cluj – Universitatea Craiova
Farul Constanţa – FC Argeş
FC Voluntari – FCSB
Etapa 10
FCSB – CFR Cluj
Universitatea Craiova – Farul Constanţa
FC Argeş – FC Voluntari
- Universitatea Craiova – Farul Constanţa 1-0
- Laurențiu Reghecampf, genial
- Norvegia - Franţa e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Senegal - Irak e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
































