UTA Arad se revoltă, după înjumătățirea punctelor: "Ni se ia munca"
De Antena Sport
Publicat: 13.05.2020, 20:02
UPDATE: Comunicatul oficial al clubului UTA Arad
Clubul UTA Arad a reacționat printr-un comunicat oficial, postat pe site-ul oficial.
„Federația Română de Fotbal a prezentat pentru vot trei scenarii de încheiere a competiției Ligii a II-a. Se știa de dinainte că două din aceste trei scenarii vor primi foarte puține voturi, deoarece nu se pot realiza logistic și financiar. Cum s-a și întâmplat, de fapt. Scenariul 1: jucarea tuturor celor 14 etape rămase – 1 vot, scenariul 2: play-off / play-out cu înjumătățire de puncte – 0 voturi, scenariul 3: doar play-off cu înjumătățire de puncte – 15 voturi.
Federația Română de Fotbal nu a prezentat niciun scenariu viabil, fără înjumătățire de puncte, în care să primeze meritul sportiv.
Respectăm votul democratic al cluburilor din Liga a II-a, vom demonstra pe teren forța UTA-ei.
Menționăm că F.R.F., organizator și al competiției Liga a III-a, a validat scenarii în care echipele care conduceau clasamentele seriei cu minim 3 puncte au fost promovate direct, arbitrând astfel cu măsură diferită eșaloanele la care este organizator”, se arată în comunicatul UT-ei Arad.
Laszlo Balint: „Ni se ia munca”
Antrenorul Laszlo Balint s-a arătat dezamăgit de hotărârea deciderii promovatelor în urma unui playoff. UTA Arad avea un avans de 10 puncte și părea de neoprit în cursa spre Liga 1. Acum, avansul va fi de doar 5 puncte.
„E clar că e o decizie care ne dezavantajează. E păcat că se ia munca atâtor luni. Noi nu avem acum ce face, trebuie să ne supunem. Am vorbit și cu băieții, sunt montați, mai ales după ce li s-a întâmplat. Pot să spun că mă așteptam la decizia asta. Singura echipă prejudiciată suntem noi. Poate să spunem că și Turris, care intră cu un meci mai puțin, dar ei nu pierd 5 puncte, cel mult unul și jumătate”, a declarat antrenorul UT-ei Arad, Laszlo Balint, pentru Gazeta Sporturilor.
Clasamentul din playoff-ul Ligii 2
- UTA Arad 25 puncte
- CS Mioveni 20 puncte
- Turris 20 puncte
- FC Argeș 19 puncte
- Petrolul 19 puncte
- Rapid 19 puncte
- Laszlo Balint nu este mulțimit de decizia FRF
- UTA avea un avans de 10 puncte
- Promovatele din Liga 2 se vor decide în urma unui playoff
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30