FRF a fost amendată de UEFA. Problemele din tribune de la Campionatul European de Tineret organizat de ţara noastră, alături de Georgia, nu au scăpat nepedepsite.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Comisia de Etică şi Disciplină a celor de la UEFA a amendat Federaţia Română de Fotbal pentru incidentele din timpul partidei România U21 – Ucraina U21, pierdută de formaţia noastră, scor 0-2.

FRF a fost amendată de UEFA! Ce sumă trebuie să plătească

Potrivit gsp.ro, UEFA a amendat Federaţia Română de Fotbal cu 21.000 de euro, iar toate problemele au avut legătură cu al doilea meci din faza grupelor de la Campionatul European U21, atunci când Ucraina s-a impus pe stadionul Steaua cu 2-0.

FRF a fost amendată cu 5000 de euro pentru mesajele provocatoare, cu legături politice, 1000 de euro pentru torţe şi cu 15.000 de euro pentru alte probleme.

Mai mult, naţionala U21 a României să joace cu stadionul parţial închis, dacă problemele se vor repeta. Naţionala de tineret a intrat sub supravegherea UEFA, iar orice abatere din următorii doi ani va fi pedepsită de forul european cu reducerea capacităţii la 50%.

Anglia a câştigat Campionatul European U21

Campionatul European U21, organizat de România şi Georgia, a fost câştigat de Anglia. În ultimul act, disputat la Batumi, englezii s-au impus cu 1-0 în faţa Spaniei, echipă care a evoluat în grupa României.

Anglia a obţinut calificarea în finală după ce a trecut de Israel în semifinale, scor 3-0, în timp ce Spania a învins Ucraina, pe stadionul Steaua, cu 5-1.

România a încheiat dezamăgitor turneul final de tineret. Echipa condusă de Emil Săndoi a obţinut un singur punct în cele trei partide pe care le-a disputat pe stadionul Steaua, fără să înscrie vreun gol.

În primul meci, cel cu Spania, România U21 a pierdut cu 0-3, fiind depăşită la toate capitolele de iberici. În meciul al doilea, Ucraina a învins cu 2-0, în timp ce singurul punct a fost obţinut în confruntarea cu Croaţia, încheiată la egalitate, scor 0-0, într-un meci în care ambele echipe erau deja eliminate din competiţie.