Închide meniul

Gică Popescu, mesaj emoţionant de ziua “Regelui” Gică Hagi: “Vom face echipă pentru totdeauna!”. Imaginea postată de Gabi Balint

Iulian Focșăneanu Publicat: 5 februarie 2024, 10:14

Comentarii
Gică Popescu, mesaj emoţionant de ziua Regelui Gică Hagi: Vom face echipă pentru totdeauna!. Imaginea postată de Gabi Balint

Gică Hagi şi Gică Popescu / Hepta

Gică Popescu a transmis un mesaj emoţionant de ziua “Regelui” Gică Hagi. “Baciul” l-a felicitat pe fostul său coechipier din Generaţia de Aur, care împlineşte 59 de ani. Cei doi au o relaţie specială şi lucrează împreună şi la Farul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Hagi şi Popescu au jucat împreună atât la naţională, cât şi la Steaua, Barcelona şi Galatasaray. Sunt de nedespărţit şi la campioana en-titre a României.

Gică Popescu a avut un mesaj emoţionant de ziua “Regelui” Gică Hagi

Fostul fundaş al reprezentativei tricolore a postat un mesaj viral pe Facebook. A făcut un colaj cu 10 dintre cele mai frumoase imagini pe care le are alături de “Rege”.

10 dintre amintirile petrecute împreună pe teren și în afara lui. Au fost sute, poate chiar mii, și vor mai urma multe în aceeași formulă. Vom face echipă pentru totdeauna. La mulți ani, Gică!“, a scris Gică Popescu.

Reclamă
Reclamă

Postarea a adunat peste 1.300 de aprecieri şi sute de comentarii încă din primele două ore. Şi Gabi Balint a pus, pe reţelele sociale, o fotografie alături de cel mai bun marcator al naţionalei României.

La mulți ani, Gică Hagi!“, i-a transmis Gabi Balint.

Reclamă

„Regele” împlineşte azi 59 de ani şi va sta pe bancă la FCSB – Farul Constanţa

Hagi împlineşte azi 59 de ani şi va sta pe bancă la FCSB – Farul Constanţa, meci din etapa a 24-a a Ligii 1, ce va avea loc de la ora 20:00 live text pe as.ro.

„Regele” fotbalului românesc s-a născut la 5 februarie 1965, la Săcele. Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.

Gică Hagi, antrenor al echipei naţionale

Imediat după retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei naţionale a României în anul 2001. În 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, iar în sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Galatasaray Istanbul. În 2006 s-a întors în România, la Poli Timişoara, dar şi de aici a plecat după scurt timp.

După un an de pauză, Hagi a preluat Steaua, dar mandatul a durat mai puţin de trei luni, timp în care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. În octombrie 2010, Hagi şi-a început al doilea mandat la Galatasaray unde a stat până la 25 martie 2011.

În perioada septembrie 2014 – 01 august 2020, Gheorghe Hagi a ocupat funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa.

Hagi, campion cu Viitorul şi cu Farul

Din august 2020, Hagi a anunţat că va rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic va coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori.

În 2017, FC Viitorul a câştigat titlul de campioană a României. El a refuzat în 2021 funcţia de selecţioner al României, preferând să rămână antrenor şi proprietar la Farul Constanţa. În sezonul trecut, Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:10 27 ian.
VIDEOPorto – Gil Vicente 3-0. Liderul a făcut spectacol. Oaspeții au terminat partida în 10 oameni
23:47
Marius Șumudică nu renunță! Declarația acestuia după eșecul cu Al-Ittihad
23:36
Negocieri avansate pentru o plecare de la Rapid. Oficialii giuleștenilor au confirmat, după victoria cu UTA
23:03
Adrian Mihalcea, mesaj ferm despre șansele la play-off, după UTA – Rapid 1-2: „La noi totul e calculat”
22:56
Joao Lameira pleacă de la Oțelul! Unde ajunge fotbalistul dorit de FCSB și Rapid. Cât a costat transferul
22:44
Victor Angelescu a anunțat un nou transfer la Rapid, după victoria cu UTA: „A făcut vizita medicală, va semna”
1 Jucătorul de care se desparte Universitatea Craiova. “Sunt deciziile antrenorului” 2 Chivu și Inter, “ignorați” de Allegri după Roma – Milan 1-1. “Rossonerii” au pierdut teren în lupta la titlu 3 Decizia luată de Petrolul în privința demiterii lui Eugen Neagoe 4 Gigi Becali, după ședința cu jucătorii FCSB-ului: „I-am luat pe rând, asta le-am zis”. Ce măsură radicală a anunțat 5 Gigi Becali s-a ţinut de cuvânt! Şedinţă de urgenţă în cantonamentul FCSB-ului după umilinţa cu CFR Cluj 6 Șoc la FCSB! Fanii au vrut să le vandalizeze mașinile. Gheorghe Mustață: “I-aș prinde și i-aș urechea puțin”
Citește și