Aşa cum AS.ro a anunţat în exclusivitate, Florin Tănase este dorit de Anderlecht. Belgienii au însă concurenţă serioasă. Turcii scriu că cei de la Trabzonspor vor încerca să îl transfere pe golgheterul Ligii 1 din sezonul trecut.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Florin Tănase, dorit de Trabzonspor

Despre interesul celor de la Trabzonspor s-a mai speculat şi în urmă cu două luni. Rămâne de văzut dacă turcii sunt dispuşi să plătească preţul cerut de Gigi Becali: 5 milioane de euro. Becali aşteaptă răspunsul celor de la Anderlecht, cărora le-a transmis deja cât vrea pe căpitanul său.

Da, Tănase este dorit de Anderlecht. Le-am trimis că vreau 5 milioane de euro. Asta le-am transmis”, a anunțat Becali la AntenaSport.

Topul golgheterilor din Europa

  • Robert Lewandowski (Bayern) – 41 goluri
  • Leo Messi (Barcelona) – 30 goluri
  • Cristiano Ronaldo (Juventus) – 29 goluri
  • Nsame (Young Boys) – 29 goluri
  • Ebere Onuachu (Genk) – 29 goluri
  • Kylian Mbappe (PSG) – 27 de goluri
  • Patson Daka (Salzburg) – 27 goluri
  • Georgios Giakoumakis (Venlo) – 26 goluri
  • Milan Makaric (Radnik) – 25 goluri
  • Florin Tănase (FCSB) – 24 goluri
  • Harry Kane (Tottenham) – 23 goluri
  • Pote (Sporting) – 23 goluri
  • Aaron Boupendza (Hatayspor) – 22 goluri
  • Ramon Mierez(Osijek) – 22 goluri
  • Tomas Pekhart (Legia Varșovia) – 22 goluri
  • Artem Dzyuba (Zenit) – 20 goluri
  • Youssef El-Arabi (Olympiakos) – 19 goluri
  • Claudiu Keșeru (Ludogorets) – 18 goluri
  • Odsonne Edouard (Celtic) – 16 goluri
  • Hlozek (Sparta Praga) și Kuchta (Slavia Praga) – 15 goluri

În top s-au luat în considerare doar cei mai buni marcatori din primele 20 de ligi din Europa.