emulţumiţi de prestaţia „centralului” Sabrija Topalovic, suporterii au pătruns pe gazon şi au căutat să se răfuiască cu brigada de arbitri. Disputa a fost întreruptă şi nu s-a mai reluat. Borac Banja Luka a câştigat la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Incidente incredibile în Bosnia şi Herţegovina

Au urmat momente de coşmar pentru Topalovic şi pentru unul asistenţii săi. Potrivit Sky Sports, în timp ce se duceau spre Sarajevo, maşina lor a fost blocată într-un tunel de ultraşii lui Mostar. Aceştia au fost scoşi cu forţa din autoturism. Mai mult, unul dintre huligani a incendiat maşina cu o torţă.

„După ce mașina a fost avariată, oamenii au aruncat cu o torță aprinsă în mașină. O persoană a fost rănită şi a fost internată într-un spital din Jablanica„, se anunţă în comunicatul autorităţilor din Bosnia. Poliţiştii îi caută pe vinovaţi.

https://twitter.com/HooligansTV_eu/status/1440569900678799370

Borac Banja Luka – CFR Cluj 2-1 (3-4 la general)

Campioana României a învins-o pe Borac Banja Luka cu 4-3 la general, după 3-1 în meciul tur din Gruia. Alex Chipciu a înscris golul calificării pentru echipa antrenată atunci de Marius Șumudică, în minutul 118.

CFR Cluj a început returul cu Banja Luka drept mare favorită la calificare. După 3-1 în Gruia, ferivuaruu erau în turul al doilea chiar și cu o înfrângere la limită. Campioana României s-a prăbușit inexplicabil și a încasat două goluri în minutele 60 și 64.

Meciul a intrat în prelungiri numai pentru că UEFA a schimbat regulamentul. Dacă regula golurilor marcate în deplasare încă mai era valabilă, CFR ar fi fost eliminată.

Borac Banja Luka nu a reușit să-i mai pună probleme lui CFR Cluj și în extra-time. Bosniacii s-au baricadat în fața propriului careu, respingând eroic atacurile echipei lui Marius Șumudică.

Lovitura a venit în minutul 118, de la Alex Chipciu. Jucătorul lui CFR Cluj a șutat cu piciorul stâng, la colțul lung, de la 25 de metri, iar mingea s-a oprit aproape de vinclu.