Papa Francisc, recunoscut pentru dragostea lui pentru fotbal, a fost întrebat pe cine alege dintre Diego Maradona şi Lionel Messi.
Papa Francisc, care e argentinian, a răspuns că, pentru el, cel mai mare jucător din istorie e brazilianul Pepe.
Întrebat pe cine alege dintre Diego Maradona şi Lionel Messi, Papa Francisc a dat un răspuns la care nu se aştepta nimeni!
„Între Messi şi Maradona ar putea fi un al treilea: Pele. Ei sunt cei trei pe care i-am urmărit. Maradona ca jucător a fost grozav, grozav. Ca om, a eşuat. Bietul, a alunecat. Mediul nu l-a ajutat. Messi este foarte corect, foarte corect. Este un domn. Dar pentru mine, dintre cei trei, cel mai mare este Pele. Un om cu un suflet extraordinar”, a declarat Papa Francisc la postul TV Rai Uno.
Papa Francisc a punctat, referindu-se la Maradona, că „mulţi sportivi o sfârşesc rău” şi nu doar în fotbal, ci şi în box. El a subliniat că „cei trei (n.r.: Pele, Maradona şi Messi) sunt grozavi, fiecare cu propria personalitate”.
Papa Francisc e recunoscut ca un mare iubitor al fotbalului. El este suporterul formaţiei argentiniene San Lorenzo.
Gest emoţionant făcut de Lionel Messi, pentru copii, după ce a revenit la Miami cu Balonul de Aur: „Inspiră noua generaţie!”
Gest emoţionant făcut de Lionel Messi, la patru zile după ce a câştigat Balonul de Aur 2023. Starul argentinian a revenit la Miami şi a avut parte de o primire emoţionantă din partea coechipierilor. Atacantul de 36 de ani a ţinut să le prezinte trofeul şi copiilor din cadrul clubului, spre satisfacţia celor mai tineri jucători ai clubului deţinut de David Beckham.
Messi s-a dus la academia lui Inter Miami şi a fost primit în aplauze de puşti. Le-a arătat trofeul cucerit în cadrul galei de la Paris, acolo unde i-a învins pe Erling Haaland şi Kylian Mbappe.
Messi a făcut mai multe poze cu juniorii clubului şi cu antrenorii acestora. Imaginile au fost postate pe pagina de Instagram a lui Inter Miami.
„Inspiră noua generaţie! O primire călduroasă pentru Leo Messi”, a fost mesajul care a însoţit clipul. Postarea s-a viralizat imediat. În primele 8 ore a primit peste un milion de aprecieri.
„Este întotdeauna special să vii aici”
Imediat după ce a primit Balonul de Aur, Messi a declarat că nu este sigur că fanilor echipei PSG le-ar plăcea ca el să le prezinte trofeul pe Parc des Princes.
“Este întotdeauna special să vii aici, să vii la această gală. Am trăit aici timp de doi ani şi mi-am făcut mulţi prieteni buni şi am amintiri frumoase. Sunt încântat de acest nou trofeu, de această nouă recunoaştere. (…) Nu sunt sigur că fanilor PSG le-ar plăcea ca eu să prezint Balonul de Aur pe Parc des Princes”, a spus Messi zâmbind.
El a menţionat că trofeul primit, pentru a 8-a oară, este unul special. “Da, bineînţeles, este special, la fel ca acela dinaintea lui, pentru că a venit după ce am reuşit cu naţionala Argentinei la Copa America, dar acesta este mult mai special pentru că vine după ce am câştigat Cupa Mondială, cel mai dorit trofeu pentru oricine. Este un vis devenit realitate pentru mine, pentru coechipierii mei, pentru o ţară întreagă. Să fim din nou campioni mondiali, cu ceea ce înseamnă şi mai ales cu ceea ce înseamnă pentru argentinieni, este special din acest punct de vedere”.
Messi a pierdut premiul pentru cel mai bun nou jucător venit în MLS
Recompensat luni cu un al optulea Balon de Aur, argentinianul Lionel Messi nu a primit premiul pentru cel mai bun nou jucător venit în MLS, acordat joi grecului Giorgos Giakoumakis de la Atlanta United.
Campionul mondial în vârstă de 36 de ani, care a semnat în această vară cu Inter Miami, a fost pe locul doi, în ciuda victoriei în Leagues Cup, o competiţie între echipe americane şi mexicane. Echipa sa nu a reuşit însă să se califice în play-off-urile campionatului Statelor Unite.
El a fost depăşit de internaţionalul grec Giakoumakis (19 selecţii), care joacă la Atlanta. Atacantul în vârstă de 28 de ani, care a jucat şi la Celtic Glasgow (2021-2023) după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Grecia, a marcat 17 goluri în acest sezon, anunţa news.ro.
- Papa Francisc, întrebat pe cine alege dintre Messi şi Maradona
- Suveranul Pontif a răspuns că, pentru el, cel mai mare din istorie e Pele
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
- Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
- „Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid
- Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”
- Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana


































