Andrei Raţiu are un concurent serios! Jucătorul din LaLiga cu care se bate pentru un loc la Barcelona. Lista scurtă a catalanilor
De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 11.03.2025, 21:17
Andrei Raţiu se află în forma carierei. Evoluţiile foarte bune în tricoul celor de la Rayo Vallecano l-au adus în atenţia granzilor. Presa din Spania a scris despre interesul celor de la Barcelona şi Real Madrid pentru fundaşul dreapta al echipei naţionale. Acesta are însă concurenţă serioasă. Catalanii au mai pus ochii pe un alt jucător important din LaLiga.
Andrei Raţiu se află sub lupa granzilor. Evoluţiile bune în tricoul madrilenilor de la Rayo Vallecano nu i-au lăsat indiferenţi pe şefii marilor echipe din Spania.
Andrei Raţiu, concurenţă serioasă la transfer
Barcelona vrea un fundaş dreapta pentru sezonul viitor. Are două nume importante pe listă. Pe lângă românul Andrei Raţiu, catalanii îl mai au în vizor şi pe Jon Aramburu, un fundaș dreapta de 22 de ani, de la Real Sociedad. Directorul sportiv al Barcelonei, Deco e un mare fan al românului. Apoi, şi antrenorul Hansi Flick şi-ar fi dat acordul pentru mutare. Totuşi, barcelonezii au şi alternative, conform elnacional.es.
Sursa citată spune că fotbalistul originar din Venezuela e un concurent serios pentru Raţiu. Poate fi jucat pe toată banda, la fel ca şi fundaşul dreapta al echipei naţionale a României. Spaniolii mai spun că Barcelona nu aşteaptă venirea verii. În următoarele săptămâni va începe negocierile. Se pare că Rațiu ar fi prima variantă, iar acesta are un preţ fix. Are o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro. Jucătorul român este deţinut în copropietate de Rayo Vallecano şi Vllareal.
Până la transferul carierei, Andrei Raţiu se pregăteşte de debutul cu România în preliminariile pentru World Cup 2026. Este titular în banda dreaptă a naţionalei noastre. Duelul cu Bosnia de pe 21 martie va fi live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY de la ora 21.45. Pe 24 martie, va avea loc partida din San Marino. Tricolorii se mai bat în această grupă cu Austria şi Cipru.