Telenovela Vinicius s-a încheiat, iar starul brazilian a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid. Vara aceasta, viitorul lui Vinicius a ținut prima pagină a ziarelor în Spania, iar în ultimele săptămâni, englezii au fost și ei foarte atenți, după ce o variantă incredibilă apăruse în spațiul public.
În timp ce Vinicius nu ajungea la un numitor comun cu Florentino Perez în privința noului contract, situație care ținea deja de doi ani, Arsenal, campioana din Premier League, a încercat să dea marea lovitură. Totul s-a încheiat însă joi seară, atunci când madrilenii au anunțat că Vinicius rămâne pe Bernabeu.
Englezii îl avertizează pe Vinicius, după ce a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid: „Kylian Mbappe e numărul 1”
Jurnaliștii britanici de la fourfourtwo.com pare că nu au primit foarte bine această veste și au acordat o analiză amplă deciziei luate de Vinicius. Aceștia consideră că brazilianul a făcut o mare greșeală și că în acest moment nu mai este atracția principală de la Real Madrid, numărul 1 în clubul antrenat de Jose Mourinho din această vară fiind Kylian Mbappe. „O mare greșeală, au titrat englezii”:
„Nu e vorba doar de Balonul de Aur. Cu goluri în două finale de Champions League, ar fi o prostie să sugerezi că Vinicius nu a fost un adevărat succes pentru Real Madrid, ajungând la un nivel uriaș, dacă nu chiar cea mai bună extremă stânga din lume. Doar câțiva jucători de pe planetă ar fi putut prezenta un astfel de interes în jurul transferului său. E un jucător special, dar cea mai bună perioadă a brazilianului a avut deja loc la Madrid. Și asta înainte ca Mbappe să sosească.
E evident că nu mai e clubul lui Vinicius. Aici e Kylian Mbappe FC. Un alt star după care Real Madrid a alergat mult și nu s-a gândit prea mult cum va juca alături de starul pe care îl aveau deja în propria curte. Când toată lumea este mare, nu mai e nimeni mare. Vinicius a aflat asta sezonul trecut, când Xabi Alonso l-a schimbat în El Clasico.
Nu e vorba că Vinicius nu mai e un nume mare la Madrid: evident că este, mai ales că noul contract arată asta. Cu toate acestea, e clar că Mbappe este numărul 1 la echipă”, au scris englezii de la fourfourtwo.com.
- E gata: Vinicius s-a decis, după oferta din Premier League. Anunţul făcut de Real Madrid
- Florentino Perez i-a făcut toate poftele lui Jose Mourinho! Cât a cheltuit Real Madrid vara aceasta
- Rodri a ales între Barcelona şi Real Madrid. Anunţul momentului în Spania
- OFICIAL | Yan Diomande a semnat cu Real Madrid! Suma uriaşă plătită de formaţia de pe Bernabeu
- Panică totală la Madrid! Ce a făcut Vinicius, imediat după ultima rundă de negocieri
































