Hansi Flick nici nu a stat pe gânduri: ce a răspuns când a fost întrebat care este obiectivul stabilit la Barcelona
Barcelona are un start de sezon de excepție, având succese pe linie în campionatul intern, pe lângă victoria la pas din prima etapă de UEFA Champions League.
La conferința de presă dinaintea partidei cu Levante, tehnicianul campioanei Spaniei a vorbit despre marele obiectiv pe care și l-a propus alături de jucătorii săi.
Hansi Flick și marele său obiectiv la Barcelona
Barcelona este în mare formă în acest start de stagiune, catalanii având cinci victorii consecutive în toate competițiile. Campioana Spaniei va întâlni Levante în următoarea etapă din La Liga, iar Hansi Flick a vorbit despre cel mai important obiectiv al sezonului.
Concret, tehnicianul german visează să cucerească UEFA Champions League. Cel mai aproape a fost acum două sezoane, când a fost eliminat în semifinale de Inter.
„Anul acesta vrem neapărat să câștigăm Champions League. Acesta este marele obiectiv al nostru nostru. Este, de asemenea, important să câștigăm și La Liga.
Să câștigăm titlul trei sezoane la rând ar fi cu adevărat incredibil”, a declarat tehnicianul celor de la Barcelona.
🏆💭 Hansi Flick: “This year we want to win the Champions League, it is our goal”.
“But it is also important to win LaLiga. Winning it three times in a row would be incredible”. pic.twitter.com/B1awcr6ymh
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) September 12, 2026