Închide meniul

Nebunie în ultima etapă din La Liga! Echipa lui Ronaldo a retrogradat. Barcelona, învinsă de Celta Vigo. Clasamentul final

Iulian Focșăneanu Publicat: 5 iunie 2023, 0:15

Comentarii
Nebunie în ultima etapă din La Liga! Echipa lui Ronaldo a retrogradat. Barcelona, învinsă de Celta Vigo. Clasamentul final

Cum arată clasamentul final din La Liga / Profimediaimages

A fost nebunie totală în ultima etapă din La Liga. Real Valladolid, echipa brazilianului Ronaldo, a retrogradat incredibil. Totul după ce a remizat cu Getafe, scor 0-0, şi a încheiat sezonul pe locul 18. Valencia şi Almeria s-au salvat in extremis.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dramatismul a fost la cele mai înalte cote. Almeria era retrogradată în minutul 87, în momentul în care era condusă de Espanyol. A obţinut un penalty, transformat în gol de Embarba. Meciul s-a încheiat 3-3 şi Almeria a încheiat cu un punct peste Valladolid.

Nebunie în ultima etapă din La Liga

Înaintea ultimei etape, Espanyol şi Elche ocupau ultimele două locuri şi erau retrogradate matematic. Valladolid era singura echipă care se mai putea salva, cu 39 de puncte. Sigură de locul în prima ligă nu era nici măcar ocupanta locului Cadiz, care ocupa locul 13.

A fost luptă încinsă şi pentru cupele europene. Athletic Bilbao avea nevoie de o victorie şi să se încurce Osasuna. Jucătorii lui Ernesto Valverde nu au reuşit însă să o învingă pe Real Madrid. Au condus cu 1-0, dar Karim Benzema a marcat, din penalty, ultimul său gol în tricoul “galacticilor” (minutul 72).

Meciurile din etapa a 38-a din La Liga:

Reclamă
Reclamă
  • Mallorca – Rayo Vallecano 3-0
  • Osasuna – Girona 2-1
  • Real Madrid – Athletic Bilbao 1-1
  • Real Sociedad – Sevilla 2-1
  • Villarreal – Atletico Madrid 2-2
  • Betis – Valencia 1-1
  • Celta Vigo – Barcelona 2-1
  • Elche – Cadiz 1-1
  • Espayol – Almeria 3-3
  • Valladolid – Getafe 0-0

Barcelona a câştigat titlul cu un avans de 10 puncte faţă de Real Madrid. Atletico Madrid a încheiat pe ultima treaptă a podiumului, în timp ce Real Sociedad a prins ultimul loc de Champions League. În Europa League se duc Villarreal şi Betis, iar Osasuna a prins locul de Conference League.

Cum arată clasamentul final din La Liga:

Reclamă

Karim Benzema, în lacrimi, după ce a marcat la ultimul său meci în tricoul lui Real Madrid

Karim Benzema a izbucnit în lacrimi după ce a marcat la ultimul său meci în tricoul lui Real Madrid. Titularizat de Carlo Ancelotti în meciul cu Athletic Bilbao, Karim Benzema a marcat din penalty în minutul 72.

În minutul 74, Carlo Ancelotti l-a înlocuit pe Benzema cu Luka Modric. Real Madrid – Atheltic Bilbao s-a încheiat 1-1.

Antrenorul Carlo Ancelotti l-a îmbrăţişat pe Karim Benzema atunci când atacantul francez a părăsit terenul.

„Don Carlo” i-a oferit lui Karim Benzema momente de glorie la ultimul său meci. Antrenorul italian l-a schimbat special după gol pentru ca acesta să îşi ia rămas-bun într-un mod superb de la fanii echipei pentru care a scris istorie.

Fanii lui Real Madrid l-au aplaudat în picioare pe atacantul pe care l-au susţinut enorm şi care i-a făcut extrem de fericiţi în ultimii 14 ani.

„Benzema ne-a spus în această dimineață despre decizia lui de a pleca, a fost total neașteptat. Plecarea lui e surprinzătoare, acum trebuie să ne gândim la ce trebuie să facem. O să aducem atacanți.

Ne trebuie jucători pentru atac și o să aducem acolo întăriri. Vrem un atacant care să poată marca și să fie bun în jocul combinativ. Deci, un atacant care să joace bine fotbal”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de Fabrizio Romano.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:12
Vești bune despre Dan Petrescu, după ce “Bursucul” și-a anunțat revenirea: “Poate să-și reia activitatea”
10:08
OFICIAL | Mihai Teja, OUT de la Metaloglobus. Cine îi va lua locul
9:46
VIDEODenver Nuggets – Minnesota Timberwolves 108-117. Cele 35 de puncte ale lui Jokic, inutile în fața lui Edwards
9:45
“Lovitura finală”. Anunţul italienilor despre Interul lui Cristi Chivu, înaintea derby-ului cu AC Milan
9:26
“Dacă face asta, trebuie eliminat”. Gianni Infantino cere măsuri clare după scandalul Vinicius – Prestianni
9:23
Ilie Dumitrescu a aflat ce vrea să facă Gigi Becali la FCSB şi a reacţionat: “E senzaţional”
1 Gigi Becali, decizie radicală după ce FCSB a ratat play-off-ul: “E ultima zi” 2 Gigi Becali le-a decis viitorul lui Charalambous și Pintilii după ce FCSB a ratat play-off-ul 3 BREAKING NEWSE oficial! FCSB, OUT din lupta pentru play-off după Dinamo – FC Argeș 0-1. Campioana va juca în play-out 4 Miza play-out-ului pentru FCSB! Cum mai poate ajunge campioana în Europa, după ce a ratat play-off-ul 5 Daniel Pancu anunță o decizie șocantă, după ce a calificat-o pe CFR în play-off: „Nu suntem compatibili. Ne putem despărți” 6 Gigi Becali nu glumește! Amendă de 20.000 de euro și excludere din primul 11 înaintea meciului cu UTA
Citește și