Scandal după penalty-ul controversat primit de Real Madrid: „Nu știu să folosească VAR-ul”. Ce replică a dat Jose Mourinho
A început scandalul în Spania, după ce Real Madrid a primit un penalty controversat în partida câștigată cu 3-0 cu Racing Santander. Antrenorul nou-promovatei a avut o reacție dură.
Jose Alberto nu și-a putut explica motivul pentru care VAR-ul nu a intervenit în minutul 10, atunci când Kylian Mbappe a căzut în careu și s-a dictat penalty.
Scandal după penalty-ul controversat primit de Real Madrid
Jose Alberto, antrenorul lui Racing Santander, a declarat că meciul s-a „rupt”, după penalty-ul primit de Real Madrid. După o pătrundere periculoasă în careu, starul francez a căzut după ce a fost atins cu brațul de Matteo Prati. Tot Mbappe a și transformat lovitura de la punctul cu var, deschizând scorul.
„Penalty-ul a schimbat totul. Nu a fost nimic la penalty-ul lui Kylian Mbappe. În fotbal, poate exista un contact fizic. Nu înțeleg de ce intervine VAR-ul în unele decizii, iar în altele nu.
Avem un instrument super puternic, dar nu știm cum să-l folosim sau poate nu vrem să-l folosim. Ei nu știu cum să folosească VAR-ul”, a spus Jose Alberto, după Racing Santander – Real Madrid 0-3.
Ulterior, Jose Mourinho a venit cu replica. Antrenorul lui Real Madrid s-a declarat mulțumit de arbitrajul meciului cu Santander.
„Penalty-urile? Se plâng de orice. Îmi plac stadionul și atmosfera. Suporterii fac meciul să fie dificil aici. Arbitrul a fost foarte bun. Penalty-ul dat la Tchouameni nu a fost niciodată penalty”, a declarat și Jose Mourinho, conform marca.com, după meciul cu Racing Santander.
Verdictul specialiștilor, după penalty-ul primit de Real Madrid
Faza petrecută în startul partidei a creat vâlvă în Spania, cei de la marca.com catalogând-o a fi „extrem de controversată”. Spaniolii l-au contactat pe fostul arbitru Pablo Gonzalez Fuertes, acesta considerând că „galacticii” nu ar fi trebuit să primească penalty.
„Nu cred că brațul întins al lui Prati este suficient pentru a-l doborî pe Mbappe. Nu este suficient pentru a se dicta lovitura de pedeapsă. El nici nu-l lovește, nici nu-l ține pe atacantul lui Real Madrid”, a declarat fostul arbitru, conform spaniolilor menționați anterior.
Și specialistul în arbitraj de la as.com, Iturralde Gonzalez, a dat verdictul după penalty-ul primit de Real Madrid. Nici acesta nu consideră că „galacticii” ar fi meritat să primească lovitură de la 11 metri, amintind de momentul în care VAR-ul a intervenit în meciul din această rundă, dintre Getafe și Sevilla. Arbitrajul video a intervenit în acest meci pentru a valida un gol, anulat inițial pentru un fault inexistent, semnalat de arbitrul asistent.
„Nu e nimic, nu e penalty. Dacă VAR-ul a intervenit în cazul faultului comis de Getafe, atunci trebuie să intervină și aici. Dacă ați intervenit într-o fază în care a existat un contact și a fost evaluată intensitatea acestuia, de ce să nu evaluați și intensitatea acestui contact? Lumea nu mai înțelege cum funcționează VAR-ul”, a spus și Iturralde Gonzalez, conform spaniolilor citați anterior.