Victor Angelescu a confirmat un nou transfer la Rapid, după remiza cu UTA, scor 0-0, din etapa a patra a Ligii 1. Daniel Pancu a primit astfel noi întăriri la formaţia din Giuleşti.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chec Bebel Doumbia, mijlocaş în vârstă de doar 18 ani, a semnat cu Rapid. Tânărul jucător va fi împrumutat de Genoa, cealaltă echipă patronată de Dan Şucu, în Liga 1.

Chec Bebel Doumbia a semnat cu Rapid

Victor Angelescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa noului transfer de la Rapid. Preşedintele giuleştenilor s-a declarat convins de faptul că Daniel Pancu îi va acorda minute tânărului mijlocaş din Burkina Faso.

„Am jucat mult mai bine în repriza a doua, poate meritam să plecăm cu toate cele trei puncte.

Pentru noi este important să avem un joc bun şi să ajungem în play-off, acolo unde sunt punctele importante. Până la urmă, suntem mulţumiţi cu un punct. Probabil ar fi trebuit să avem măcar zece puncte, am fost egalaţi şi la Botoşani pe final. Ca joc, suntem mulţumiţi.

Suntem în discuţii cu cei de la Genoa, însă va trebui să aşteptăm două-trei săptămâni până când vom vedea dacă totul este în regulă şi dacă pot juca. A semnat Chec Doumbia, are 19 ani. Este foarte tânăr. Nu pot să vă spun dacă va fi titular, este un mijlocaş foarte bun, clar peste nivelul echipei şi peste nivelul primei ligi de la noi, va juca sigur.

Este un mijlocaş pe care şi Genoa ar fi vrut să îl ţină în lot. Ne va ajuta foarte mult, în sezonul trecut a fost împrumutat. O să vedeţi, este un mijlocaş foarte bun. Este înalt, are 1,91 metri”, a declarat Victor Angelescu, conform primasport.ro.

Rapid a efectuat şapte transferuri în această vară. Pe lângă Chec Bebel Dumobia, giuleştenii s-au mai înţeles cu Filip Stojilkovic, Mohammed Kamara, Daniel Graovac, Ştefan Senciuc, Jason Kodor, Vladan Bubanja şi Alin Kumer Celik.