Accidentarea lui Vlad Chiricheş este mai gravă decât s-a crezut iniţial. Fundaşul în vârstă de 33 de ani s-a „rupt” în meciul UTA – FCSB şi va sta departe de teren o lungă perioadă de timp. Ratează „dubla” naţionalei României cu Israel şi Kosovo, dar Mihai Stoica se gândeşte la ce este mai rău.
Dacă iniţial oficialul FCSB-ului a anunţat că Chiricheş are ruptură şi va putea fi apt de joc peste aproximativ o lună, ultimele veşti primite l-au dat peste cap.
Accidentarea lui Vlad Chiricheş, mai gravă decât s-a crezut iniţial
Nici măcar „vraciul” Marijana Kovacevic nu îl poate ajuta pe căpitanul naţionalei României. MM anunţă că acesta va fi consultat de un medic finlandez.
„Nu e bine, accidentarea e serioasă. Mai mult de o lună! Depinde de zona în care ai ruptura, dacă e aproape de tendon Marijana nu se bagă. Acolo e şi la Chiricheş, dacă e afectat şi tendonul perioada e şi mai mare. (n.r. – Şi la el e afectat tendonul) Se pare că da.
La ce nivel a lucrat, nimeni n-a reuşit să depisteze problema asta de unde vine. (n.r. – va mai juca anul ăsta?) Să vedem, trebuie să-l vadă specialiştii, un medic finlandez, trebuie să-l vadă prima dată. O să meargă acolo, să vedem cât de grav e„, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.
Vlad Chiricheş riscă chiar să nu mai joace în 2023. Sunt probleme în centrul defensivei la FCSB, care este în faţa unui program „de foc”. Roş-albaştrii urmează să se dueleze cu Universitatea Craiova, Farul şi Sepsi!
Vlad Chiricheș a revenit în lotul „roș-albaștrilor” după 10 ani. Înainte de revenirea în România a activat la Cremonese, echipă care a retrogradat, în sezonul trecut, în Serie B, competiție care se vede exclusiv în AntenaPLAY. Chiricheş a fost convins de Gigi Becali cu cel mai mare salariu din Liga 1, 400.000 de euro pe an!
Ce s-a văzut la accidentarea lui Vlad Chiricheş
Fundaşul central al roş-albaştrilor a căzut pe teren şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost înlocuit cu Siyabonga Ngezana şi se aşteaptă verdictul medicilor.
Fostul internaţional Cristian Dulca a urmărit cu atenţie imaginile cu momentul în care Chiricheş s-a „rupt” şi a tras concluzii teribile. Selecţionerul naţionalei feminine a României crede că liderul din vestiarul vicecampioanei a suferit o ruptură musculară!
Dulca se teme că la Vlad Chiricheş ar putea fi o recidivă la o problemă medicală mai veche şi ar putea sta o lungă perioadă de timp în afara terenului.
”Să nu fie vreo problemă mai veche. După cum se vede, cred că e ruptură musculară! Aşa pare, din alergare i se întinde muşchiul în spate. Nu e entorsă, nu e la genunchi, e ruptură. Să vedem cât va sta, dacă va juca la naţională. Poate are doar contructură, să vedem. La ruptură, e greu să te recuperezi.
E bine să îl avem la echipa naţională, sper să îşi revină”, a spus Cristi Dulca laprimasport.ro.
- Accidentarea lui Vlad Chiricheş, mai gravă decât s-a crezut iniţial
- Dezvăluiri de ultimă oră făcute de Mihai Stoica
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, vineri, de la ora 21:45
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Denis Alibec, pedepsit dur după conflictul cu Danny Armstrong! Câte etape a primit în urma eliminării cu Dinamo
- Sebastian Colțescu se retrage din arbitrajul românesc! Două cluburi din Liga 1 îl doresc
- Cu ce echipă va semna Nicolae Stanciu, dorit de FCSB şi U Cluj. Fostul coechipier a dat verdictul: „Cred că acolo se va duce”
- Unde se afla Mirel Rădoi, când îi dădea „ignore” la apeluri lui Gigi Becali
- Dinamo s-a decis şi plăteşte 500.000 de euro pentru fotbalistul care a impresionat în Liga 1: „Suntem asiguraţi”



































