Dorinel Munteanu a oferit o nouă reacţie clară, după derapajul rasist la adresa fanilor de la Rapid. Antrenorul de la Oţelul a declarat că ceea ce a spus la finalul meciului nu a fost atât de grav pe cât au fost insultele pe care le-a primit în Giuleşti.
Rapid a învins-o cu 2-1 pe Oţelul, şi a obţinut a treia victorie consecutivă din 2024, egalând-o astfel pe CFR Cluj, în campionat.
Dorinel Munteanu, o nouă reacţie după derapajul rasist la adresa fanilor de la Rapid
Dorinel Munteanu a declarat că discursul său de la finalul meciului cu Rapid nu a fost unul rasist, şi a subliniat că a fost jignit pe tot parcursul meciului din Giuleşti. Acesta a mai declarat că aceşti suporteri, care i-au adresat injurii, nu fac cinste clubului giuleştean.
„Neamţul” a mai declarat că fanii aflaţi în spatele băncii lui de rezerve au aruncat chiar şi cu sticle de alcool, după ce Oţelul a marcat.
„Nu cred că ”sunt bronzați” e o formulare rasistă, dar mai grele sunt cuvintele care mi s-au adresat mie, că nu m-au lăsat să-mi fac meseria, să antrenez echipa. Am fost și la arbitrul de rezerva să scrie în raportul de meci acest lucru.
Am apreciat fanii Rapidului, dar să mă ierte Dumnezeu, aceste specimene care au fost în spatele băncii de rezerve nu fac cinste acestui club.
Nu e vorba de amendat sau dat afară din țară, e vorba de gestul lor, de reputația lor, a suporterilor și galeriei, printre care am foarte mulți prieteni. Acei oameni, 3, 4, 5, 10, și-au arătat răutatea.
După ce am marcat golul au aruncat cu sticle de whiskey, nu știu. Asta nu vede nimeni? Asta poate să vă confirme și omul care a stat lângă mine și a încercat să-i potolească. Ăsta e respectul pe care îl au ei pentru mine și pentru tot ceea ce am făcut în fotbalul românesc”, a declarat Dorinel Munteanu, conform digisport.ro.
