Alexandru Mitriţă, discurs războinic după Universitatea Craiova – U Cluj 3-0: „Vrem titlul!” Ce a spus despre convocarea la naţională

Publicat: 14.03.2025, 22:15.

Alexandru Mitriţă a fost desemnat omul meciului, după ce a dat două pase de gol în victoria cu Universitatea Cluj, scor 3-0. Mitriţă a spus că îşi doreşte să câştige titlul.

Reclamă

Alexandru Mitriţă a spus că aşteaptă o convocare şi la echipa naţională pentru dubla cu Bosnia şi San Marino.

Reclamă

Alexandru Mitriţă a spus că vrea titlul cu Universitatea Craiova

„S-a văzut pe teren că am jucat inteligent. Ne-am creat ocazii şi important e că am luat cele 3 puncte. Trebuia să ne reparăm după meciul trecut, ne-a motivat şi s-a văzut că suntem o echipă. Pe plan personal, îmi doresc să dau cât mai multe goluri şi pase decisive. Important e să câştige echipa. Am fost afectaţi o zi sau două, de asta este frumos fotbalul, că vine următorul meci peste o săptămâna. Ne dorim să câştigăm titlul, ne dorim să fim după prima etapă pe primul loc. Sunt într-un moment bun, cifrele sunt foarte bune, îmi doresc să fiu convocat la echipa naţională„, a spus Alexandru Mitriţă la digisport.ro.

Universitatea Craiova – U Cluj 3-0. Oltenii au umilit echipa lui Sabău şi au trecut pe primul loc în Liga 1

Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prima etapă din playoff-ul Ligii 1.

Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubla ocazie Mitriţă – Safira, din minutul 15, apoi Simion i-a dat emoţii celuilalt portar, Laurenţiu Popescu, în minutul 23. Mekvabishvili a deschis scorul în minutul 38, cu un şut din careu, apoi debutantul Macalou a trimis peste poartă, ratând egalarea, în minutul 45.

Minutul 65 a adus al doilea gol al gazdelor, autor Carlos Mora, pentru ca Lukic, în minutul 80, să închidă tabela cu un gol din careu. CS Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0 şi este lider în playoff cu 29 de puncte. U Cluj suferă cea mai categorică înfrângere stagională şi, cu 26 de puncte, se află pe locul 5.

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Carlos Mora, Maldonado, Badelj, Bancu (Ndong 90) – Mekvabishvili, Screciu, Houri (Lukic 69) – Baiaram, Safira, Al. Mitriţă (Bană 90). ANTRENOR: Mirel Rădoi

U CLUJ: Lefter – Oancea (Boboc 46), Masoero, I. Cristea (D. Codrea 71), Chipciu – G. Simion (A. Miranyan 46), Artean – Macalou (Silaghi 84), Nistor, Bic (Fabry 46) – M. Thiam. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Reclamă
Recomandări
  • WTT Champions Chongqing 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 11-16 martie
  • Vezi tot sezonul Formula 1 cu doar 5.99eur/lună în AntenaPLAY. Ofertă valabilă până pe 31 Martie.
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:25

    Mihai Stoica spune că jucătorii de la FCSB s-au simţit jigniţi de Marius Şumudică: „E foc în vestiar”

    23:16

    Sorin Cârţu a dat verdictul după Universitatea Craiova – U Cluj 3-0: „Nu pot să spun că vreau titlul!” De ce se teme

    23:12

    „Nu-mi plac vorbele astea” Alex Chipciu a răbufnit după Universitatea Craiova – U Cluj 3-0! Şi-a pus cenuşă în cap: „Îmi asum înfrângerea”

    22:52

    Punctul slab pe care Mihai Stoica l-a observat la Universitatea Craiova, după ce oltenii au umilit U Cluj!

    22:47

    VIDEOCalificările Marelui Premiu de Formula 1 al Australiei sunt în direct pe Antena 3 CNN şi LIVE STREAM în AntenaPLAY, de la ora 07:00. Hamilton, primele calificări la Ferrari

    22:43

    Mirel Rădoi a făcut show după Universitatea Craiova – U Cluj 3-0: „Am făcut 15 mii de ‘nebuni’ fericiţi!” Ce a spus despre titlu

    1 FotoCum arată soția și fiica lui Ladislau Boloni. Imagine rară cu familia antrenorului care a împlinit 72 de anis 2 UEFA, reacţie imediată după gestul făcut de jucătorii FCSB-ului pe stadionul lui Lyon: „Se familiarizează”s 3 NEWS ALERTDorinel Munteanu, revenire de senzaţie în Liga 1! Echipa cu care s-a înţeless 4 Gigi Becali a făcut praf un jucător după Lyon – FCSB 4-0: „Vrăjeală, nu-i mai convenea să joace!”s 5 Marian Iancu şi-a anunţat revenirea în fotbalul românesc! Echipa la care va investi: „O să o vedeţi în vârful clasamentului”s 6 VIDEO & FOTOSimona Halep a participat la ceremonia lui Gică Hagi! Cum şi-a făcut apariţia fostul număr 1 WTA la Palatul Cotrocenis
    Citește și