Andrei Nicolescu, preşedintele celor de la Dinamo, este încântat de modul în care arată echipa sa în acest debut de sezon. „Câinii” au urcat pe primul loc în Liga 1 după victoria cu 1-0 de pe terenul lui Rapid.
Acesta a fost primul succes în Giuleşti după 12 ani, iar Nicolescu este de părere că această victorie a venit, în primul rând, datorită mentalului foarte bun al grupului care se află acum la Dinamo.
Andrei Nicolescu, săgeţi către Zeljko Kopic: „Faţă de anii trecuţi ştim să gestionăm”
Nicolescu vede o îmbunătăţire faţă de anii trecuţi în modul în care Dinamo gestionează meciurile şi se bucură de faptul că echipa are acum, prin Nuno Campos, un antrenor care face schimbări inspirate în timpul partidelor. Portughezul a ajuns vara aceasta la formaţia din Ştefan cel Mare şi i-a luat locul lui Zeljko Kopic.
De asemenea, el a făcut referire şi la discursul lui Raul Opruţ, cel care i-a luat apărarea lui Mamoudou Karamoko, marcatorul unicului gol din Giuleşti, imediat după partidă:
„Am câștigat la nivel mental. Învățăm să gestionăm momente importante. Față de anii trecuți, după ce înscriem nu mai cădem imediat, nu mai luăm gol repede. Știm să gestionăm, acum, momentele de genul. Am câștigat prin organizarea, per ansamblu, a echipei. Îi văd mai uniți, mai aproape unii de alții.
Inclusiv la declarații, jucătorii care sunt constanți, au ținut să ia apărarea unor jucători care au fost considerați inconstanți sau mai delăsători. Asta spune mult despre vibe-ul din vestiar și despre cât de mult se susțin băieții între ei. Avem un antrenor care știe să mute, e foarte important”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit fanatik.ro.
- Mihai Stoica, prima reacţie după ce Octavian Popescu ar fi consumat gaz ilariant: „Era cel mai cuminte fotbalist”
- Gigi Becali, reacţie categorică după ce Marius Şumudică le-a cerut scuze fanilor de la FCSB. Anunţ despre următorul antrenor
- Gigi Becali a dat cărţile pe faţă, după detaliile şoc apărute despre Octavian Popescu: „Nu e nimic ilegal”
- Dinamo, anunţul momentului! George Puşcaş a semnat
- Alexandru Musi s-a operat şi va lipsi în perioada următoare! Când ar putea reveni pe teren































