Borussia Dortmund va face un gest superb pentru un jucător de la Rapid. Este vorba despre Cristian Ignat, fundașul de 20 de ani al lui Adrian Mutu. Tânărul fotbalist și-a dorit enorm să facă schimb de tricouri cu Youssoufa Moukoko la finalul meciului dintre Rapid și Borussia Dortmund, din cadrul „triunghiularului” desfășurat în luna decembrie pe Arena Națională, la care a mai luat parte și Fiorentina.
Ignat n-a reușit să intre în posesia tricoului starului de la Borussia Dortmund, deoarece a fost nevoit să meargă la interviul de la finalul partidei. La aproape două luni de la momentul respectiv, oficialii clubului din Bundesliga au decis să îi îndeplinească visul tânărului fundaș de la Rapid.
Borussia Dortmund, gest superb pentru un jucător de la Rapid! Ambasadorul Germaniei va veni special în Giulești
Astfel, joi, Ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, va merge special la stadionul Giulești pentru a-i dărui lui Cristian Ignat tricoul lui Youssoufa Moukoko. Ulterior, diplomatul german va vizita vestiarul echipei lui Adrian Mutu și împrejurimile noii arene a Rapidului.
„Mesajul nostru este: LA RAPID, VISURILE DEVIN REALITATE!”, se arată în comunicatul de presă emis de clubul giuleștean.
Rapid a fost învinsă de Borussia Dortmund, scor 1-2, în turneul organizat la București pe 10 decembrie 2022. În celelalte două partide ale „triunghiularului” de pe Arena Națională, giuleștenii au cedat cu 3-0 în fața Fiorentinei, apoi italienii s-au impus și în fața Borussiei Dortmund, scor 2-0.
Cristian Ignat a bifat două apariții în actualul sezon, pentru Rapid: una în Liga 1 și alta în Cupa României.
Youssoufa Moukoko și-ar fi falsificat certificatul de naștere
La scurt timp după meciul cu Rapid, în presa internațională a apărut informația că Youssoufa Moukoko și-ar fi falsificat certificatul de naștere. Atacantul Borussiei Dortmund se află în mijlocul unui scandal uriaș, în care este suspectat că ar fi mai mare decât a anunțat în mod oficial.
Toată lumea știa că Moukoko are 18 ani. Tânărul atacant a făcut furori la juniorii lui Dortmund, marcând pe bandă rulandă, iar în 2020 a fost promovat la prima echipă a nemților.
Născut în Cameron, la Yaounde, Youssoufa Moukoko s-a mutat în Germania în 2014, iar în prezent deține dublă cetățenie. Lucrurile păreau să meargă în direcția potrivită pentru atacantul Borussiei… până acum. În presa germană a apărut o informație „explozivă” care îi poate schimba cariera la 180 de grade.
Potrivit nemților, citați de dailymail.co.uk, Moukoko este suspectat că și-ar fi falsificat certificatul de naștere. Sursa citată precizează că, în 2022, ar fi fost descoperit un certificat cu numele atacantului Borussiei Dortmund, care atestă că Moukoko este născut în anul 2000. Adică jucătorul ar avea, de fapt, 22 de ani, nu 18.
În mod incredibil, publicația austriacă laola1.at susține că Youssoufa Moukoko ar fi fost dat de gol chiar de tatăl său adoptiv. Acesta ar fi trimis certificatul de naștere real către un jurnalist, iar de aici a pornit întregul scandal care a făcut rapid înconjurul presei internaționale.
Contactată de jurnaliștii englezi, Federația Germană de Fotbal n-a vrut să comenteze ipoteza șocantă. Youssoufa Moukoko a bifat deja două selecții la naționala germană.
- Borussia Dortmund, gest superb pentru un jucător de la Rapid
- Ambasadorul Germaniei va veni special în Giulești
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Rapid – FC Voluntari 2-1. Succes cu emoții pentru echipa lui Daniel Pancu
- Cuvântul dur folosit de Andrei Cordea pentru a o descrie pe CFR după înfrângerea cu Sepsi
- Ovidiu Burcă stinge conflictul cu Şumudică: „Voi lua legătura cu el.” Ce a declanşat scandalul dintre ei
- „Obraznic” Detalii despre scandalul dintre Marius Şumudică şi Ovidiu Burcă!
- Marius Şumudică, despre conflictul cu Ovidiu Burcă: „Să-l întrebaţi pe el ce s-a întâmplat la pauză!”

































