Claudiu Petrila a spus cine este jucătorul său favorit din campionatul românesc. Fotbalistul Rapidului a vorbit şi despre antrenorul Marius Şumudică, ce l-a pregătit şi la CFR Cluj.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Petrila l-a lăudat pe Alex Mitriţă, de la Universitatea Craiova. În ceea ce îl priveşte pe antrenorul Rapidului, Marius Şumudică, Petrila a spus că e „echilibrat” în relaţia cu fotbaliştii giuleşteni.

Claudiu Petrila a dezvăluit că favoritul lui din campionatul românesc este Alex Mitriţă

„(n.r: un fotbalist favorit?) Mitriță… Da, îmi place foarte mult Mitriță.

(n.r: despre Marius Şumudică) E dur când trebuie și simte și când trebuie să fie bun cu noi. Cumva știe să le îmbine fără să treacă în vreo extremă. Când e de muncit, muncim, când se poate mai facem o glumă, mai destindem atmosfera. E un tip foarte echilibrat în comunicarea cu noi”, a declarat Claudiu Petrila pentru fanatik.ro.

Claudiu Petrila este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 2.2 milioane de euro. Extrema Rapidului are contract cu giuleştenii până în vara anului 2026.

Petrila a fost cumpărat de către Rapid, de la CFR Cluj, în iarna anului trecut, pentru 750.000 de euro, după ce giuleştenii l-au împrumutat anterior de la echipa ardeleană.

În acest sezon, Claudiu Petrila a disputat 20 de meciuri pentru Rapid în Liga 1, marcând 3 goluri şi reuşind 5 assist-uri. Înainte de reluarea campionatului, Rapid e pe locul 8 în Liga 1, cu 29 de puncte. Giuleştenii sunt la 2 puncte în spatele Petrolului, care ocupă locul 6, ultimul ce duce în play-off.

Marius Şumudică a subliniat că obiectivul lui este accederea cu Rapid în play-off. „După aceea, în play-off, e un alt campionat”, a declarat în repetate rânduri Marius Şumudică, ce a reuşit în 2016 să cucerească titlul de campion al României cu Astra Giurgiu. Rapid a obţinut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. Giuleştenii vor întâlni în sferturi Metalul Buzău, echipă din Liga a 2-a, care a câştigat suprinzător o grupă cu FCSB, Dinamo, Universitatea Craiova şi Petrolul.