Cristiano Bergodi a oferit prima reacţie, după ce U Cluj a învins-o cu 3-0 pe Oţelul, în etapa a noua din Liga 1. După trei înfrângeri la rând în campionat, clujenii au „spart gheaţa” şi au obţinut victoria în faţa gălăţenilor.
Cristiano Bergodi a declarat că echipa sa avea nevoie de cele trei puncte, ţinând cont de perioada delicată prin care a trecut. Antrenorul italian a transmis şi că elevii săi au meritat victoria în faţa celor de la Oţelul.
Cristiano Bergodi, prima reacţie după U Cluj – Oţelul 3-0
Cristiano Bergodi a mai transmis că înaintea pauzei internaţionale, U Cluj trebuie să obţină victoria şi în meciul cu Voluntari, pentru a se gândi ulterior la restanţa cu CFR Cluj. Italianul nu s-a arătat mulţumit de jocul prestat de elevii săi, însă a răsuflat uşurat în urma succesului obţinut.
„Aveam nevoie de aceste trei puncte. A fost un meci bun. Am intrat mai greu în meci, mingea nu circula rapid, eram puțin crispați, dar după am meritat victoria.
Era vital, cu trei puncte suntem din nou acolo sus. Suntem aproape de play-off, dar campionatul e lung. Cu această victorie suntem un pic mai liniștiți. Mai avem meciul cu Voluntari pe care trebuie să-l câștigăm.
E prima pauză competițională. Noi mai avem restanța cu CFR Cluj. E bine. E prima întrerupere. E prima dată când se întrerupe campionatul trei săptămâni.
(n.r. că e neînvins din 2009 cu moldovenii) Oțelul e o echipă care îmi aduce un pic de noroc. Cu o victorie suntem acolo. Luptăm în continuare.
Nu am fost extaziat de joc, dar am jucat, am pasat, am avut și un jucător în plus. Am încredere în acest grup de jucători. Vom regla situația, sunt sigur. Mergem înainte cu încredere„, a declarat Cristiano Bergodi, conform digisport.ro, după U Cluj – Oţelul 3-0.
U Cluj – Oţelul 3-0
U Cluj a învins luni, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 9-a din Liga 1.
În prima jumătate de oră a partidei din Gruia cele două echipe şi-au reglat tirul, gazdele prin Iulian Cristea, în minutul 18, iar gălăţenii prin Frunză, în minutul 27. Clujenii au deschis scorul în minutul 31, prin Ovidiu Bic, din centrarea lui Nistor, iar fazele de poartă au lipsit în continuare. Oaspeţii au rămas în zece, din minutul 74, după eliminarea lui Andrei Ciobanu pentru al doilea cartonaş galben, moment de care au profitat gazdele, Oucasse Mendy înscriind cu un şut din afara careului, în minutul 80.
Pe final, Sylla a comis un henţ în propriul careu, s-a dictat penalty după verificarea VAR, dar Dur-Bozoancă a apărat execuţia lui Alibek Aliev. Însă cum un jucător al Oţelului intrase deja în careu în momentul execuţiei şi a respins mingea, penalty-ul s-a repetat şi Alibek Aliev a schimbat colţul înscriind ultimul gol al meciului, în minutul 90+2, U Cluj reuşeşte prima victorie după trei eşecuri consecutive, 3-0 cu Oţelul, iar echipa lui Bergodi este pe locul 7 în clasament, cu 12 puncte. Oţelul e a 13-a, cu 10 puncte.
- Veşti bune pentru Daniel Pancu la Rapid, după un nou succes. Revenirile anunţate de Victor Angelescu
- FCSB – Petrolul 0-1. „Lupii galbeni” au deschis rapid scorul după un contraatac devastator!
- Mesajul FCSB-ului pentru Tavi Popescu, după ce jucătorul a fost prezentat oficial la Levadiakos
- U Cluj – Oţelul 3-0. Clujenii lui Cristiano Bergodi, primul succes după trei înfrângeri la rând
- Surprize în echipa de start a FCSB-ului! Un jucător debutează în tricoul echipei lui Becali. Ce se întâmplă cu Drăguş
































