Dinamo e lider în Liga 1, dar specialiştii de la Football Meets Data susţin că nu „câinii roşii” sunt favoriţi la câştigarea campionatului. Mai mult, FCSB e aproape ignorată în lupta pentru trofeu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo e prima în clasament, la două puncte de Rapid şi la trei lungimi de Universitatea Craiova, după primele nouă etape când a obţinut victorii în faţa principalelor rivale, Rapid, Craiova şi FCSB.

Universitatea Craiova, favorită la câştigarea titlului din Liga 1

Chiar şi aşa, sursa citată anterior susţine că Universitatea Craiova are şanse de 38% pentru apărarea titlului adjudecat anul trecut. Dinamo e pe 2 la acest capitol, cu 31% şanse, iar Rapid încheie podiumul, cu 13% şanse la titlu.

Pe de altă parte, FCSB are doar 2% şanse pentru a termina prima la finalul sezonului. Asta după ce are un început de stagiune oscilant, în care a obţinut doar trei victorii, având un total de 12 puncte şi fiind pe 7 în prima ligă.

Cornel Dinu știe cu cine se va lupta Dinamo pentru câștigarea titlului

Cornel Dinu susţine şi el că Universitatea Craiova şi Dinamo sunt echipele care vor lupta până la capăt pentru trofeul Ligii 1.

„Principala contra-candidată la titlu rămâne Craiova, dar cred că şi Rapidul, cu ceea ce înseamnă Daniel Pancu, sunt echipele care se vor lupta cu Dinamo.

Întotdeauna am fost un susţinător al acestei echipe cu care întreaga mea carieră s-a confundat şi, chiar dacă au mai fost şi critici, ele au fost doar din dorinţa de a readuce o valoare şi o prestanţă de echipă învingătoare şi fruntaşă”, spunea recent Dinu.