A venit reacţia lui Dan Nistor, după ce a fost desemnat MVP în meciul U Cluj – FC Hermannstadt, scor 2-1, din etapa a 22-a din Liga 1. Mijlocaşul de 35 de ani a intrat după pauză şi le-a ajutat pe „şepcile roşii” să revină de la 0-1 şi să obţină victoria.
Nistor i-a oferit un assist spectaculos lui Popa, la golul cu care U Cluj a trecut în avantaj. A făcut K.O. toată apărarea adversă cu o pasă de la mijlocul terenului. Chiar şi tuşierul a fost prins „descoperit” şi a ridicat fanionul, considerând că a fost ofsaid. În cele din urmă, golul lui Daniel Popa a fost validat cu ajutorul sistemului VAR.
Reacţia lui Dan Nistor, după ce a fost MVP în U Cluj – FC Hermannstadt 2-1
Dan Nistor a precizat că a avut probleme medicale, acesta fiind motivul pentru care nu a fost titular. A ajuns la 9 goluri şi 7 pase decisive în 20 de meciuri. Este, de departe, cel mai bun sezon din cariera lui.
„Suntem foarte bucuroşi. Am spălat puţin din ruşinea ultimelor două partide, nu prea am avut Sărbători fericite. Sper să ajungem echipa care îşi doresc suporterii. Avem probleme de lot, sunt mulţi accidentaţi.
Mă onorează, dar mă şi motivează. De aia sunt plătit, de aia vin la echipă. Adversarul nu a fost deloc uşor, o echipă care joacă fotbal, mult mai rodată. E greu să stai pe bancă, dar sper ca la următoarele meciuri să joc
(Reporter: Tu pasă decisivă, Chipciu gol. Dinozaurii sunt buni, nu?) Da, parcă suntem la a doua tinereţe. Sperăm să nu ne oprim aici„, a declarat Dan Nistor la digisport.ro.
Şi Alex Chipciu, la 34 de ani, are statistici excelente. A ajuns la cinci goluri şi patru pase decisive în actuala stagiune.
U Cluj – FC Hermannstadt 2-1, în etapa a 22-a
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FC Hermannstadt, şi a urcat pe loc de play-off în Superligă. Sibienii au condus cu 1-0.
