Victoria obținută de Corvinul Hunedoara pe Arena Națională, în fața celor de la FCSB, nu a rămas fără o reacție din partea conducătorilor echipei, care au luat o decizie imediat după meci.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jucătorii pregătiți de Florin Maxim au primit o veste excelentă după succesul cu 1-0, care le-a adus nu doar trei puncte importante, ci și o primă consistentă.

Primă consistentă pentru jucătorii de la Corvinul

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a anunțat că fotbaliștii vor încasa câte 2.000 de euro pentru victoria împotriva formației roș-albastre. Este vorba despre o primă triplă, după ce edilul a discutat cu președintele clubului înaintea partidei și i-a propus să mărească recompensa pentru un eventual succes.

„E o victorie importantă nu doar pentru cele trei puncte, ci și pentru imaginea clubului. Orice club trebuie să crească organic. E important că reușim să facem un meci bun când jucăm cu echipe mari, iar FCSB e cea mai importantă echipă a României. Am făcut o impresie bună atât pentru club, cât și pentru oraș”, a declarat Dan Bobouțanu, pentru gsp.

Cum explică primarul decizia de a-i premia pe jucători

Edilul a explicat și cum s-a ajuns la suma de 2.000 de euro pentru fiecare jucător. Inițial, propunerea sa a fost ca prima să fie dublată, însă, în urma discuțiilor cu conducerea clubului, recompensa a fost triplată.

„Înainte de meci, am vorbit cu președintele clubului și i-am sugerat să dubleze prima. Și de la dublare s-a ajuns la triplarea primei. Eu i-am zis să se uite în buget, să sune acasă și să vadă ce efort se poate face. El a zis da.

Poate nu s-a gândit că va ieși. Decizia e a lor, dar ne consultăm. Clubul decide. Așa că prima va fi de două mii de euro pentru fiecare jucător. E o primă similară cu cea pe care au primit-o jucătorii când au câștigat Cupa”, a mai spus primarul Hunedoarei.