Vedeta lui Marius Şumudică a venit cu gânduri mari la Rapid. Vrea calificarea în cupele europene cu echipa giuleşteană la finalul acestui sezon. Înaintea disputei cu Craiova lui Mirel Rădoi, atacantul avertizează. Spune că disputarea meciului doar cu copii pe stadion e un minus pentru echipa sa.
Mai mult, Alex Dobre îi avertizează pe suporteri. Să nu “mai calce pe bec” pentru că deja sunt recidivişti şi riscă enorm.
Alex Dobre, avertisment pentru fani
Alex Dobre îi vrea pe suporteri pe stadion pentru a obţine calificarea în cupele europene. “E un minus când nu sunt în tribune, e dureros. Să fie mai atenţi pe viitor. Sunt sigur că din faţa televizorului vor fi trup şi suflet. Să aducem cele trei puncte”, a spus atacantul care e convins că şi micuţii pot să îi poarte pe rapidişti spre victorie.
Atacantul lui Marius Şumudică are un singur gând. Vrea calificarea în cupele europene cu cei de la Rapid. “Nu ştiu ce spun ceilalţi. Pentru mine şi colegii mei foarte important e să luăm meci cu meci, să scoatem maxim din ce avem în cale şi focusul e pe meciul de mâine. Apoi, vom vedea următoarele, dar vrem cele trei puncte.
Pentru mine e important meciul de mâine. Să dau totul pentru acest club. Dacă va veni şi o convocare cu atât mai bine. Sunt pregătit în orice moment să dau totul pentru club. Dacă va veni si o convocare cu atât mai bine. Sunt pregătit în orice moment. Singura promisiune pe care o pot face e că vom da totul şi la sfârşitul meciului să ne bucurăm împreună”, a mai spus Dobre.
Jucătorul a vorbit şi despre iminenta revenire în Europa a căpitanului naţionalei, Nicolae Stanciu. “Presiunea e acolo, dar e benefică. Ne motivează să obţinem rezultate cât mai bune, să fim la limită. Dacă venea la Rapid experienţa lui conta. Ne bucurăm că românii sunt în campionate puternice. Sper să ajungem şi noi acolo. Privim pozitiv să facem cât mai mulţi pasul acolo”, a mai spus Dobre.
- Mihai Stoica a venit cu clarificări, după ce transferul lui Anderson Ceara la FCSB a picat: „Aici s-a încheiat povestea!”
- Florin Prunea a dat verdictul despre transferul lui Răzvan Sava la Universitatea Craiova: „Îl vedeam la Rapid”
- Luptă în doi pentru transferul lui Denis Drăguș? Mihai Rotaru vrea să-i dea lovitura lui Gigi Becali
- A jucat doar 15 meciuri la Rapid, dar Victor Angelescu nu ia în calcul rezilierea: „Nu cred că e ceva normal”
- Daniel Pancu a exclus-o direct din lupta la titlu: „Nu știu dacă vor mai putea fi la nivelul acela”































