Fanii au dezvăluit adevăratul motiv pentru care îi cer demisia lui Dan Petrescu. Anunţul făcut de Peluza Vişinie: „Absolut stupid”
De Alexandra Costea
Publicat: 29.01.2025, 8:41
CFR Cluj trece printr-o perioadă mai delicată, chiar dacă în ultima etapă a învins Farul cu 3-1, pe teren propriu. Suporterii din Peluza Vişinie i-au cerut demisia antrenorului Dan Petresccu la finalul partidei cu „Marinarii” lui Gică Hagi. Fanii anunțaseră dinaintea meciului că vor recurge la acest gest.
Abia acum, Peluza Vişinie a argumentat motivele pentru care îi cer să plece tehnicianului. Cu toate că suporterii i-au cerut în cor demisia, Dan Petrescu nu a fost prezent pe banca tehnică în duelul cu Farul, din cauza unor probleme medicale.
Motivele pentru care suporterii îi cer demisia lui Dan Petrescu
La scurt timp după partida din etapa cu numărul 23 din Liga 1, fanii din Peluza Vişinie au emis un comunicat de presă în care au explicat de ce i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. Mai exact, suporterii sunt nemulțumiți de jocul echipei, chiar dacă rezultatele sunt bune.
„Domnul Dan Petrescu este unul dintre antrenorii cu care am obținut câteva dintre cele mai mari performanțe din istoria clubului, atât pe plan intern, cât mai ales pe plan internațional. A câștigat 3 campionate și a contribuit la celelalte două, antrenând echipa în debutul, respectiv finalul acestora. Pe plan internațional, echipa noastră a obținut 12 puncte în grupele Europa League, 10 în grupele Conference League, pentru ca mai apoi să fie eliminată în primăvara europeană, la limită, de două nume grele din Europa, FC Sevilla, care a câștigat ulterior trofeul Europa League în același sezon și Lazio. Pentru toate acestea, va avea tot timpul respectul nostru!
De ce în prezent cerem demisia lui, ce anume ne deranjează în acest moment și pare că nici dânsul, nici presa, nici unii dintre suporterii noștri sau alte nume din lumea fotbalului nu vor să înțeleagă: faptul că echipa are un joc urât, greu de urmărit pentru orice privitor, fie că e susținător al echipei sau spectator neutru. Considerăm, cu tot respectul pentru adversari, că este penibil să ai 28% posesie într-o repriză împotriva lui FC Botoșani, echipă ce ocupa la acel moment penultimul loc din clasament, că este penibil sa ai un singur șut spre poartă împotriva Oțelului, echipă cu grave probleme financiare, iar cel mai mult considerăm penibil modul în care ne-am prezentat în cele două derby-uri ale orașului. (…)”, au transmis suporterii, pe Facebook.
„Nu cerem rezultate ieșite din comun”
Mai mult, fanii s-au arătat nemulțumiți și de faptul că în actualul lot al celor de la CFR Cluj fac parte 40 de fotbaliști. Suporterii dau vina pe Dan Petrescu pentru situația financiară a clubului, găsindu-l vinovat pentru numărul uriaș de fotbaliști din lot.
„De asemenea, dată fiind situația financiară precară a clubului, considerăm absolut stupid faptul că în lotul echipei au fost la începutul sezonului nu mai puțin de 40 de jucători, noi neavând vreo garanție că vom juca în grupele europene, pentru a avea măcar o minimă justificare asupra acestui număr. În fotbalul actual se joacă din 3 în 3 zile, jucătorii fiind antrenați să susțină acest ritm. Sunt absolut normale câteva schimbări de la un meci la altul, dar este total anormal să schimbi o întreagă echipă. O vină pentru situația financiară a clubului o are deci și actualul antrenor, care a cerut să aibă la dispoziție numărul exagerat de fotbaliști!
Acestea fiind spuse, vom continua să cerem demisia antrenorului până când vedem o schimbare în estetica jocului echipei. Nu cerem rezultate ieșite din comun cu lotul pe care domnul Dan Petrescu îl are la dispoziție, cerem doar să vedem fotbal, să ținem și noi de minge după ce marcăm primii, să nu jucăm continuu doar “lungă și pe a doua””, au continuat reprezentanții Peluzei Vişinii.
CFR Cluj se află pe locul 3 în clasamentul general, cu 39 de puncte adunate după 23 de etape. Pentru gruparea din Gruia urmează derby-ul din deplasare împotriva celor de la FCSB. Duelul este programat duminică, de la ora 20:00.