FCSB a tras tare pe finalul perioadei de mercato şi a semnat trei jucători importanţi. Este vorba despre Meriton Korenica, Denis Drăguş şi Karlo Muhar. În ceea ce îl priveşte pe Drăguş, pretenţiile sunt ridicate de la atacantul naţionalei României.
Gigi Becali a reuşit să îl convingă pe Denis Drăguş să semneze cu FCSB pentru o sumă record. Fostul atacant de la Trabzonspor va încasa un milion de euro pe sezon în cei trei ani de contract pe care îi are cu formaţia roş-albastră.
Mihai Stoica a făcut anunţul despre Denis Drăguş: „Dacă face un sezon cum a făcut la Gaziantep, se poate vinde”
Însă cei de la FCSB se gândesc deja la faptul că îşi vor putea scoate banii pe urma lui Denis Drăguş. În cazul în care va face un sezon bun în tricoul roş-albaştrilor, Denis Drăguş se poate vinde după doar un sezon la FCSB, crede Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie:
„Nu avem, pentru că am vândut, dar s-ar putea să avem. Drăguş e un jucător care se poate face. Are 27 de ani şi, cu calităţile pe care le are, dacă face un sezon cum a făcut la Gaziantep, se poate vinde.
Pădurariu, Stoian, dar aici trebuie să joace. Tocmai de asta am făcut colaborarea cu Chiajna. Pentru a da minute la un nivel mult mai bun decât putem să oferim noi la Liga 3 unor jucători cărora trebuie să le dăm ritm, pentru că sunt copii şi au nevoie să joace”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
După șapte ani, Denis Drăguș s-a întors în Liga 1. În 2019, el se despărțea de Viitorul (actuala Farul), transferându-se la Standard Liege. Ulterior, a mai evoluat la echipe precum Genoa, Gaziantep sau Eyupspor.
La Trabzonspor, Denis Drăguș mai avea contract până în 2028. Acesta a ajuns la un acord cu turcii pentru reziliere, urmând, cel mai probabil, să primească o parte din banii pe care îi mai avea de primit până la finalul înțelegerii.
- Antrenorul sunat de Gigi Becali să vină la FCSB rupe tăcerea: „Nu puteam să fac treaba asta”
- Gigi Becali schimbă foaia la FCSB: „Cea mai mare ţeapă! În viaţa mea nu o să mai fac asta”
- Gigi Becali a anunţat cât va câştiga Karlo Muhar la FCSB: „Nu am ţinut cont la bani”
- Gigi Becali, dator cu o sumă importantă lui Marius Lăcătuş: „Mă iei la mişto?”
- Gigi Becali s-a decis: ce sistem joacă FCSB după aducerea lui Drăguş şi cum arată primul 11
































