Gabi Tamaş a fost pus pe glume după Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 0-0. Veteranul de 38 de ani a fost titular în ziua în care a împlinit 20 de ani de la debutul pe prima scenă a fotbalului românesc.
Petrolul Ploieşti a călcat strâmb după trei victorii consecutive. „Lupii galbeni” sunt pe locul 4 în Liga 1, cu 11 puncte adunate în 7 etape.
Gabi Tamaş, pus pe glume după Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 0-0
„Mă simt bine. Sunt fericit că încă mai joc fotbal. Era să zic că sper să o ţin tot atâţia ani. Sper să mă ajute picioarele să joc încă 2-3 ani. Eu sunt mulţumit că nu am pierdut. Trist este că puteam mai mult. Am fost mai precauţi, dar aţi văzut că nu am avut ocazii. Per total, a fost ok. Păcat. Puteam să ajungem pe primul loc.
Este un lucru pozitiv când nu pierzi. Mai bine câştigi acasă şi faci egal în deplasare. E ciudat când îi văd pe majoritatea cu care am jucat pe banca de rezerve. Cine ştie, poate peste câţiva ani mă întâlnesc cu ei tot pe banca de rezerve”, a declarat Gabi Tamaş, potrivit digisport.ro.
Gabi Tamaş a ţinut sticla cu vin la „Veşnica Pomenire”
Gabi Tamaş a ţinut sticla cu vin la „Veşnica Pomenire”. Actualii jucători de la Petrolul au participat, miercuri, la o slujbă, la Biserica Sfântul Nicolae Nou din Ploieşti, cu ocazia refacerii unui monument ridicat în curtea lăcaşului de cult, pentru a le aduce un omagiu celor care au făcut istorie în tricoul echipei ploieştene.
Preşedintele celor de la Petrolul, Costel Lazăr, a dat detalii despre această acţiune.
„M-a emoționat gestul celor care au contribuit la necesitatea restaurării monumentului. Emoțiile vin și pentru că o parte dintre cei trecuți în neființă mi-au fost antrenori, buni prieteni sau colegi. Dumnezeu să-i odihnească!”, a spus președintele „galben-albaștrilor”, Costel Lazăr, conform site-ului oficial al celor de la Petrolul.
„Este o zi binecuvântată pentru noi ca și ploieșteni, pentru că am hotărât și rânduit, cu voia lui Dumnezeu, să refacem acest monument, să-l actualizăm și să-l redăm celor care, poate, nu cunosc istoria”, a mărturisit preotul Vicențiu Dumitru, cel care a făcut posibilă refacerea acestui monument, cu sprijinul mai multor susținători ai Petrolului Ploiești.

- Gabi Tamaş, pus pe glume după Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 0-0
- Veteranul „lupilor galbeni”, 20 de ani de la debutul în Liga 1
- WTT Champions Yokohama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- Juventus - Inter e pe 8 august, de la ora 14:00, în AntenaPLAY
- Angelescu a intervenit după UTA – Rapid: „Penalty!”. A anunţat cu ce jucător negociază pentru transfer
- „Arbitrul știe că a greșit!” Stojilkovic a spus clar ce s-a întâmplat la faza penalty-ului din prelungiri
- După 4 meciuri cu Pancu, Alex Dobre a numit diferenţa faţă de perioada Gâlcă
- Pancu, cucerit de noua achiziție după primul meci: „Nu ai cum să dai greș cu așa jucător!” Ce spune de penalty-ul cerut
- Rapid a cerut penalty la ultima fază a meciului cu UTA! Săpunaru, verdict imediat: „Se vede clar”
































