Gheorghe Mustaţă a făcut dezvăluiri incredibile despre lupta din instanţă dintre FCSB şi CSA Steaua. Liderul Peluzei Nord a susţinut că judecătoarea care a decis ca sigla şi numele Steaua să meargă la CSA este acum în închisoare.
Liderul Peluzei Nord a susţinut că stema pe care CSA Steaua o foloseşte este făcută de el şi alţi suporteri. Totodată, Gheorghe Mustaţă a precizat că el va continua să îi spună „Steaua” echipei din Liga 1.
Gheorghe Mustaţă, dezvăluiri incredibile despre lupta din instanţă dintre FCSB şi CSA Steaua
„Eu nu o să pot să spun FCSB pentru că, pentru mine, există Steaua şi punct. Dacă alţii vorbesc şi spun că există o hotărâre judecătorească, eu nu am citit în acea motivare că cineva din presă sau eu, suporterii în general nu au voie să îi spună Steaua.
Eu o să-i spun Steaua pentru că eu am crescut cu acea echipă, eu nu ştiu vreodată să fi înţeles sau să fi văzut că Steaua a retrogradat sau că a fost în Liga a 2-a, a 3-a, a 4-a.
Din punctul meu de vedere asta este Steaua (n.r.: FCSB), demonstrând şi pe stadion, şi în deplasare pentru că noi pe oriunde mergem umplem stadioane. Asta e Steaua din punctul meu de vedere şi nu pot să vorbesc eu despre FCSB. Am văzut că şi Mircea Lucescu tot Steaua, Răzvan Lucescu tot Steaua, am văzut, fostele glorii se contrazic, spun că nu e Steaua, dar pe urmă vorbesc de patronul Stelei. Mă bucur că încet-încet încep să îşi revină.
Mă doare că aceste lucruri au fost petrecute într-un alt cadru. S-a luat o hotărâre ca acest nume şi acea siglă, care este muncită şi de mine, să fie luată şi dată CSA-ului, clubul mamă, de altfel. Noi nu contestăm celelalte secţii de sport. Noi contestăm înfiinţarea altei echipe. Nu poţi să vii în 2017, să uiţi trecutul acestei echipe, care este din Liga 1 din 2017, să spui că, dom’le, asta este Steaua.
„Va veni timpul să luăm sigla înapoi”
Ce s-a întâmplat cu această echipă? Nu putem să spunem că ai întrerupt activitatea pentru că, automat, trebuia să ieşi din Liga 1. Aici oamenii au fost puţin induşi în eroare. Erau 3 tipuri de suporteri: cei care mergeau la echipa din Liga 1, cei de la Peluza Nord, care au plecat la CSA şi mai era o categorie de nehotărâţi. Noi am demonstrat prin documente, unde scrie foarte clar: ‘continuitatea secţiei de fotbal a clubului Armatei este în Liga 1’.
Dacă acest statut, care a fost făcut de domnul Gaţu, de domnul Puşcaş, dacă aceşti oameni spun clar că Steaua este în Liga 1, eu pot să îl cred pe Florin Talpan, că vine şi dezinformează opinia publică şi spune că el a câştigat procese. Nu a câştigat nimic, decât o siglă şi un nume. Să punem semnul ăla de întrebare, cum le-a câştigat. De ce oare acea doamnă judecătoare stă pe la Târgşor (n.r.: Penitenciarul de femei Târgşor). Doamna judecător, care a dat acea sentinţă, este la Târgşor.
