Gigi Becali a oferit noi detalii despre transferurile spectaculoase realizate la FCSB, pe acest final de mercato. Patronul roș-albaștrilor s-a înțeles cu Denis Drăguș, Meriton Korenica și Karlo Muhar.
Pe Denis Drăguș, Gigi Becali l-a convins să revină în Liga 1 cu un salariu de un milion de euro pe sezon.
Gigi Becali se sfătuiește cu Dan Petrescu în privința primului 11 de la FCSB, după transferurile anunțate
Gigi Becali a dezvăluit cum a reușit să-i convingă și pe Meriton Korenica și pe Karlo Muhar să semneze cu FCSB. Pentru mijlocașul kosovar, patronul de la FCSB le va plăti celor de la CFR Cluj suma de 600.000 de euro, acesta urmând să aibă un salariu de 30.000 de euro pe lună.
Lui Karlo Muhar, Gigi Becali îi va oferi un salariu mai mic, de 20.000 de euro lunar. Croatul va încasa, însă, un bonus important la semnarea contractului cu FCSB.
Gigi Becali a dezvăluit că după ce transferurile se vor oficializa, se va sfătui cu Dan Petrescu în privința lui Meriton Korenica. Patronul de la FCSB are o dilemă în privința kosovarului și nu știe unde să-l titularizeze, ca inter sau atacant de bandă stângă.
„(N.r. Despre salariile lui Korenica și Muhar) Eu cred că sunt vreo 20.000-25.000. Muhar a luat la semnătură și 20.000 pe lună, mi se pare. Și ăla (n.r. – Korenica) mi se pare că are 30.000.
Vom juca 4-3-3 sau 4-2-3-1, să vedem. O să-l întreb pe Dan Petrescu ce este mai bine Korenica: atacant în stânga sau inter. El spune că e atât de bun că poate juca și 6, dar nu am nevoie de 6 pentru că acolo îl am pe cel mai bun, pe Muhar. Și atunci se pune problema 4-3-3 sau 4-2-3-1, să joace Korenica atacant în stânga.
u ce l-am luat pe Drăguș și ce l-am văzut când mi-a plăcut de el și am zis că e cel mai bun jucător român din România. Eu l-am văzut ca atacant în stânga. Acum poate să joace și atacant central”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Toți cei trei jucători care s-au înțeles cu FCSB ar putea debuta în marele derby cu Dinamo, de sâmbătă, din etapa a opta din Liga 1.
- Trabzonspor, sumă uriașă pentru Denis Drăguș. Cât a primit atacantul pentru rezilierea contractului
- Dream-team la FCSB! Cum arată primul 11 după transferurile lui Drăguș, Korenica și Muhar
- Mesajul direct al lui Marius Şumudică pentru finul Drăguş după ce Gigi Becali a anunţat transferul atacantului la FCSB
- „Am semnat”. Gigi Becali, anunțul momentului despre transferul verii la FCSB. Jucătorul e așteptat la echipă
- Marius Șumudică nu s-a ferit după ce Meriton Korenica a bătut palma cu FCSB: „Sunt un pion!”































