Închide meniul

Gigi Becali a tunat şi a fulgerat după FCSB – U Cluj 2-2: “Miculescu și Compagno dorm pe teren, Tavi Popescu gâdilă mingea”

Bogdan Stănescu Publicat: 2 octombrie 2023, 23:44

Gigi Becali a tunat şi a fulgerat după FCSB – U Cluj 2-2: Miculescu și Compagno dorm pe teren, Tavi Popescu gâdilă mingea

Gigi Becali, într- conferință de presă / Hepta

Gigi Becali a tunat şi a fulgerat după FCSB – U Cluj 2-2. În stilul caracteristic, patronul FCSB şi-a criticat jucătorii după ce echipa lui s-a încurcat acasă cu U Cluj.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Becali i-a luat la ţintă pe David Miculescu, Andrea Compagno şi Tavi Popescu.

Gigi Becali a tunat şi a fulgerat după FCSB – U Cluj 2-2

„Mie mi s-a părut că am avut 4-5 ocazii mari de a marca. Noi nu ne-am propus posesia, dar am avut multe ocazii de a marca, încă 5 ocazii. A fost invenția lui Nistor și invenția cu cornerul ăsta bătut de Nistor și Mitrea la finalizare.

Aici e problema că nu avem voie. Noi trebuie să luăm în calcul și ghinionul dacă suntem echipă mare, pentru că trebuia să marcăm.

Și schimbările… avem doi jucători care au dormit pe teren: Miculescu și Compagno. Au intrat și n-am văzut de la ei nimic. Nu e nicio problemă, suntem pe primul loc, nu e înfrângere, dar trebuie să facem mici retușuri, să ne dăm seama de jucătorii care trebuie să joace, cei care nu trebuie să joace.

Reclamă
Reclamă

Dawa nu m-a supărat, așa a fost decizia ca să-l vadă și pe Lixandru. Ovidiu Popescu a înțeles că e mare fotbalist și stă numai în față. Tavi Popescu el crede că e fotbal la sală, gâdilă mingea.

“Compagno să plece dacă are oferte”

Acum se formează o echipă mare la FCSB, aici se pasează din prima mingea, iar Tavi Popescu gâdilă mingea. O gâdilă de două ori și îi dă mingea adversarului că nu mai are chef de ea. Trebuie să facem și niște transferuri, să vedem.

Trebuie neapărat un atacant adevărat, că n-avem atacant. Probabil că nu mai are încredere în el Compagno, dar nu-mi place. Calitatea lui era să câștige duelurile, dar dacă nu le câștigă la revedere. Să plece dacă are oferte. Nu știu cine pleacă și nu pleacă.

Reclamă

Un atacant sigur ne trebuie, poate și un mijlocaș coordonator. Mie mi-a plăcut Băluță, chiar dacă nu s-a orientat. Ai să dai gol și dă cu exteriorul, n-am înțeles, la fel și Coman. De ce să dai cu exteriorul, trebuie să dai cu interiorul.

Dacă era Băluță în teren nu se mai întâmpla să ne egaleze. El nu a mai putut fizic și a cerut schimbare, de-asta nu a mai jucat. Așa a intrat Miculescu și a dormit pe teren.

Ce să facă Coman? A pus-o pe tavă să dea gol. Echipa are cinci ocazii de a marca, n-am ce să spun că n-a mers atacul, dar trebuia să marcăm. Mai am răbdare cu Miculescu, ce să fac cu el? N-am ce să fac, dar nu înțeleg de ce e atât de slab. Și când a venit la început era cât de cât mai bine, nu era atât de slab.

“Tavi Popescu trebuie să joace repede”

E o întrebare pentru mine. Trebuie să joace repede (n.r.: Tavi Popescu), nu trebuie să gâdile mingea. Nu știu ce se întâmplă. Nu poate un fotbalist să fie bun la 18 ani și la 20 de ani să fie mult mai slab, nu doar slab.

Acum el nici nu-i fotbalist, fotbalistul nu poate să joace atât de slab. Olaru trebuia să dea pe jos pe lângă portar, nu trebuia să dea tare pe sus. Ca să reproșez echipei… n-am ce să reproșez, dar ne trebuie un atacant, pentru că nu avem.

O să găsim un atacant, momentan nu știu cine. Mi-a plăcut U Cluj, o echipă muncitoare, a luptat până în ultimul moment. Dai gol în minutul 8, trebuie să ții jocul, mingea trebuia să fie numai la noi”, a declarat Gigi Becali pentru primasport.ro.

FCSB – U Cluj 2-2. Bogdan Mitrea a marcat în minutul 88 şi le-a adus un punct clujenilor! Lovitură de teatru pe Arena Naţională

FCSB – U Cluj 2-2. Partida din etapa a 11-a din Liga 1 a fost în format live text, pe AS.ro. Roş-albaştrii lui Elias Charalambous ţinteau a treia victorie consecutivă, din toate competiţiile.

FCSB a condus cu 1-0 şi 2-1, dar nu a reuşit să câştige. În minutul 88 al meciului, fundaşul Bogdan Mitrea le-a adus un punct clujenilor, marcând cu o lovitură de cap, după un corner.

FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, D. Olaru – Al. Băluță, Oct. Popescu, Fl. Coman

Rezerve: A. Vlad, V. Crețu, Panțîru, Haruț, Compagno, Miculescu, Lixandru, C. Ganea, Djokovic

U Cluj: Gorcea – Peteleu, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Grobry, Nistor, Chipciu – Popadiuc, F. Ilie

Rezerve: Iliev, Oancea, Fossati, Miron, D. Popa, V. Gheorghe, Silagi, I. Filip, Hofman

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va lua Xabi Alonso titlul în La Liga, în primul său sezon ca antrenor al lui Real Madrid?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
18:18

Iga Swiatek, după ce a învins-o pe Jaqueline Cristian la Roland Garros: “Amândouă am jucat foarte bine”

18:04

Primul jucător care ar putea ieşi de pe lista FCSB-ului pentru cupe europene, după transferul lui Denis Alibec

18:00

LIVE VIDEOA doua sesiune de antrenamente din Marele Premiu al Spaniei e ACUM, în AntenaPLAY. Cursa e duminică, pe Antena 1 (16:00)

17:59

Jaqueline Cristian, out de la Roland Garros! Românca părăseşte competiţia cu capul sus după meciul cu Iga Swiatek

17:15

Motivul pentru care mama lui Denis Alibec regretă revenirea fiului său la FCSB: “Îmi va fi mult mai greu”

17:07

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 30 mai

1 Condiţia pusă de Denis Alibec pentru a semna cu FCSB! Ce i-a cerut lui Gigi Becali 2 “Negociaţi cu Rapid?” Răspunsul direct dat de Mircea Rednic 3 De ce a semnat Denis Alibec cu FCSB. Mărturia fotbalistului: “Două lucruri mai am de făcut în viaţă” 4 Denis Alibec, “bomba” pregătită de Gigi Becali la FCSB: “Îl vom prezenta la palat” 5 Gigi Becali a confirmat transferul lui Denis Alibec la FCSB. Ce salariu va avea atacantul 6 Gigi Becali, primă de 500.000 de euro pentru Denis Alibec la FCSB. Toate detaliile din contract
Citește și