Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, omul care l-a adus pe Gigi Becali în fotbalul din România, a decedat la vârsta de 91 de ani după ce în ultimul timp s-a confruntat cu probleme de sănătate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Patronul de la FCSB a oferit prima reacție după veștile triste și spune că știa de faptul că Păunescu era bolnav, iar trecerea în neființă a sa nu-l surprinde.

Ce spune Gigi Becali după moartea lui Viorel Păunescu

Gigi Becali spune că averea pe care acesta a strâns-o va rămâne de izbeliște, asta în contextul în care Viorel Păunescu nu a avut copii. El a fost căsătorit cu Anișoara Păunescu, care a murit în martie 2021, după 50 de ani de căsnicie.

„Mă aşteptam, era bolnav la 92 de ani (n.r. 91 de ani). Doar că problema nu e vestea, ci că a lăsat milioane în cont şi a lăsat averi, dar nu a luat nimic cu el. Asta e cea mai mare problemă. Înţelegi? Problema nu e că a plecat de aici, ci unde se duce? M-ai înţeles?”, a spus Gigi Becali.

Discuția pe care a avut-o Gigi Becali cu Viorel Păunescu

Omul de afaceri dezvăluie și ce a discutat cu Viorel Păunescu de-a lungul timpului și cum a încercat să-l convingă pe acesta să-și folosească banii.

„Da, eram prieten cu el. Ne cunoaştem dinainte, de mulţi ani. Uite a trecut vremea, era tânăr el, eu şi mai tânăr, vremea a trecut. Uite că s-a dus. Ce a făcut, ce n-a făcut nimic nu mai ia cu el. Toate sunt ca floarea în vânt, umbră, şi toate au trecut. Şi-a lăsat milioanele în cont, şi-a lăsat averile, proprietăţile, dar pentru ce?

Putea să le ia cu el acum. Eu îi ziceam «Băi, nea Viorele, pentru ce le laşi în cont?» Nu avea copii.«Păi, cum să fac?», «Le iei cu tine», «Păi, cum să le iau?», «Du-te şi dă-le săracilor, bisericilor, bătrânilor». Acum le lua cu el. Pe toate le găsea acum, le vedea şi le găsea”, a mai declarat Gigi Becali pentru orangesport.