Marius Șumudică este impresionat de jocul liderului din Superliga, Dinamo. Înaintea duelului din Gruia care va avea loc duminică, de la ora 19.00, tehnicianul ardelenilor i-a lăudat pe adversari. Dinamo e lider în Liga 1, iar Șumudică îi vede favoriți la titlu, alături de Rapid și Craiova.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marius Șumudică este impresionat de transferurile reușite de către cei de la Dinamo și este convins de faptul că echipa câinilor are cel mai bun joc din Liga 1, alături de Craiova.

Marius Șumudică, impresionat de cei de la Dinamo

Marius Șumudică spune că Dinamo a dat lovitura cu transferurile din acest sezon. „Dinamo e o echipă care a nimerit transferurile foarte bine, probabil scoutingul de acolo îşi face treaba foarte bine, la fel antrenorul. Au nimerit, de la portar, la Pascual, şi jucătorii pe care i-au adus înainte, fie că a fost Homawoo, fie că a fost Boateng, erau Gnahore, Selmani, care au plecat.

Au nimerit jucătorii, transferurile într-o mare proporţie. Din punctul ăsta de vedere probabil că au un departament de scouting foarte bine pus la punct”, a declarat Marius Șumudică, la conferința de presă dinaintea meciului cu Dinamo.

Șumudică nu s-a oprit aici. Spune că Pascual nu îi va lipsi lui Dinamo. „Nu ştiu dacă e o pierdere Pascual. Nu stă o echipă într-un singur jucător, nu e un atacant. Ok, este golgheterul pentru că a marcat multe goluri la fazele fixe.

E un jucător periculos, dar au atâţia fotbalişti buni. În momentul de faţă ei şi Craiova joacă cel mai frumos fotbal din campionatul românesc, şi frumos, şi eficient”, a declarat Șumudică.

Șumudică a vorbit și despre duelul cu cei de la Dinamo care va fi în Gruia, duminică, de la ora 19.00. „Mi-aş dori să câştig meciul, dar nu pot să promit niciodată lucrul ăsta. Ceea ce pot promite, după ce îmi arată mie jucătorii la antrenamente, este că în momentul de faţă arătăm bine.

Dar nu ştiu ce se întâmplă când începe jocul. Tocmai de asta consider că probabil miza unui derby îi va face să se autodepăşească şi să ajungă la limita limitelor, să ajungem să dăm tot ceea ce avem mai bun. Organismul uman are resurse nebănuite şi cred că vor putea face lucrul ăsta”, a declarat Șumudică.