Gigi Becali l-a umilit pe Bogdan Rusu la prezentarea oficială de la FCSB, de la Palatul din Aleea Alexandru. Latifundiarul din Pipera le-a spus reporterilor prezenți la conferința de presă că îl va prezenta prima oară pe David Miculescu, deoarece „este mai important, mai lovitură”.
Bogdan Rusu și David Miculescu au sosit în cursul zilei de luni la Palatul lui Gigi Becali pentru a fi prezentați oficial la FCSB, conform tradiției.
Gigi Becali l-a umilit pe Bogdan Rusu la prezentarea oficială de la FCSB
În începutul conferinței, Becali a făcut o comparație uluitoare între cei doi nou-veniți, spunând despre David Miculescu că e mai important decât Bogdan Rusu.
Apoi, finanțatorul „roș-albaștrilor” a explicat cum a ajuns să achite clauza de reziliere de 1,7 milioane de euro pentru a-l aduce pe Miculescu de la UTA Arad. Gigi Becali spune că are mari pretenții de la atacantul de 21 de ani, care va debuta la formația lui Nicolae Dică în meciul tur cu Dunajska Streda, din turul 3 preliminar al Conference League.
„Începem cu David, e mai important, e mai lovitură. Știți toată istoria, l-am vrut dinainte, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Așa a vrut Dumnezeu. Semnează acum cu FCSB, am avut niște runde de negocieri. Am spus că nu mai vreau să dau bani, dar m-au impresionat 25.000 de oameni la meciul cu Saburtalo, s-a legat și cu transferul lui Tănase. Le-am dat 700.000, 900.000, 1.2 milion și nu au vrut (n.r. – celor de la UTA Arad). Am luat legătura cu părinții lui, am plătit clauza, 1.700.000 de euro. El are cinci sezoane. David are o clauză de 50 de milioane reziliere.
Eu nu prea mă uit la meciuri, la UTA mă uitam pentru el. Sunt cu ochii pe bani, să stau cu oechii pe ce e mai tânăr și mai bun. M-a sunat MM și mi-a zis: ‘Al tău a câștigat meciul cu Petrolul’. A fost situația care a fost, a venit, mâine joacă titular.
Păi băa, am așteptări. Eu îl știu pe el. Așteptările sunt în viitorul apropiat. L-am luat să-l vând peste doi ani. E băiat cuminte, e liniștit, n-are alte vicii, asta e important.”, a spus Gigi Becali, la conferința de presă.
Ulterior, spre finalul conferinței, Gigi Becali l-a mai „înțepat” o dată pe Bogdan Rusu. Patronul FCSB a considerat că a vorbit prea mult despre atacantul de 32 de ani și l-a neglijat pe David Miculescu, cel pe care l-a descris drept „vedeta”: