Închide meniul

Gigi Becali, negocieri avansate cu un atacant brazilian: “Îmi place mie!”. Jaja Silva poate deveni noul golgheter al FCSB-ului

Iulian Focșăneanu Publicat: 11 iulie 2023, 23:47

Comentarii
Gigi Becali, negocieri avansate cu un atacant brazilian: Îmi place mie!. Jaja Silva poate deveni noul golgheter al FCSB-ului

Gigi Becali, în timpul unei conferinţe la Palat / Profimediaimages

Gigi Becali poartă negocieri avansate cu un atacant brazilian. Patronul lui FCSB îi caută deja înlocuitor lui Andrea Compagno, cel care ar putea pleca de la vicecampioana României pentru două milioane de euro. Latifundiarul din Pipera insistă pentru un fotbalist care a jucat în urmă cu două sezoane la FC Botoşani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Becali a dezvăluit că mai încearcă două transferuri în această vară. Principala lui ţintă este Vlad Chiricheş, cel care se va pregăti în perioada următoare la baza din Berceni. Încă nu s-a înţeles la bani cu finanţatorul roş-albaştrilor, dar ar putea să bată palma în scurt timp.

Gigi Becali poartă negocieri avansate cu un atacant brazilian

Gigi Becali a pus ochii şi pe un atacant. Potrivit prosport.ro, este vorba despre Jaja Silva (n.r. Jandir Breno Souza Silva). Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a înscris 5 goluri în 27 de meciuri pentru FC Botoşani. Brazilianul a plecat la finalul sezonului 2021-2022 de la echipa lui Valeriu Iftime şi a semnat cu arabii de la Al-Nasr.

După două luni, Jaja Silva a schimbat echipa şi a îmbrăcat tricoul celor de la Dibba Al Fujairah. A marcat de 3 ori în 19 partide şi a retrogradat. Rămas liber de contract, atacantul cu o cotă de piaţă de 600.000 de euro poate semna cu FCSB.

Gigi Becali a vorbit despre fotbalistul cu care negociază, dar nu a ştiut să îi pronunţe numele.

Reclamă
Reclamă

“Mai discutăm cu un atacant care a fost în România, să vedem. Un atacant. E ăla care îmi plăcea mie de la Botoşani. E în Arabia, dar a încheiat acolo.

Să vedem, negociem cu el. El ca să renunţe…a zis că a jucat toate meciurile acolo. Era brunet, mai creol aşa. Avea viteză şi dribla în stânga. Nu e Keita“, a declarat Gigi Becali la digisport.ro.

Jaja Silva a mai jucat de-a lungul carierei în ţara natală pentru Goytacaz, Boavista, Criciuma şi Sampaio Correa. În tricoul Botoşaniului a reuşit cele mai multe goluri.

Reclamă

Valeriu Iftime a dezvăluit că putea să îl transfere definitiv pe Jaja Silva dacă achita o sumă de 135.000 de euro fostului club al brazilianului. Nu s-a înţeles însă cu jucătorul asupra salariului.

“Inițial eu am vrut să achit acea clauză, teoretic îl mai pot avea doi ani, dar nu am știut că Jaja îmi va cere un salariu atât de mare. Îmi cere cam 20.000 de euro pe lună, iar eu banii ăștia nu îi dau niciodată”, spunea Valeriu Iftime în vara anului trecut.

Gigi Becali i-a stabilit preţul lui Andrea Compagno

Gigi Becali i-a stabilit preţul lui Andrea Compagno. Patronul celor de la FCSB l-a adus pe atacantul italian în urmă cu un an, atunci când a plătit 1,5 milioane de euro pentru transferul său de la FC U Craiova 1948.

La un an distanţă, patronul celor de la FCSB a anunţat că este dispus să îl lase pe Compagno să plece, atâta timp cât va primi o ofertă de cel puţin două milioane de euro pentru atacantul de 27 de ani.

Andrea Compagno a înscris 16 goluri în cele 32 de meciuri pe care le-a disputat în tricoul roş-albaştrilor. Becali a dezvăluit că a mai primit o ofertă de 1,5 milioane de euro pentru atacantul italian, dar a considerat că suma este prea mică.

Pe Compagno l-am lăsat la două milioane de euro. Atunci am cerut două milioane și jumătate, o echipă a dat un milion jumate. Am zis două milioane, n-am primit răspuns. Cine vrea să-l ia pe Compagno, dă două milioane. Punct!”, a declarat Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera este dispus să renunţe şi la cel mai în formă jucător din ofensivă, Florinel Coman.

Coman are clauză cinci milioane, ce să plece…? Dacă dă cineva banii, pleacă, pot să-l țin? Dacă nu…“, a mai spus patronul FCSB.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va califica Inter în optimile Ligii Campionilor, după 1-3 în tur cu Bodo/Glimt?
Loading ... Loading ...
Citește și:
21:18
Canada s-a calificat în finala olimpică, după o revenire de senzație! MacKinnon a adus victoria cu 35 de secunde înainte de final
21:06
VideoJurnal Antena Sport | Relax, băieţi!
21:04
LIVE SCOREBotoşani – U Cluj 1-3. Duel decisiv pentru play-off, fără Cristiano Bergodi
21:02
VideoJurnal Antena Sport | Finala disperaţilor
21:02
Accidentare la Real Madrid! Jucătorul poate rata returul cu Benfica
20:49
Scandal între fani şi clubul Dinamo din cauza câinelui care latră la o pană, înainte de Rapid: “Lipsă de decență”
1 Rezultatul istoric al Juliei Sauter, făcut zob în România: “Cea mai mare umilință pentru sportul românesc” 2 Florin Bratu, antrenor în Liga 1! Cu ce echipă este în negocieri avansate 3 Reacţia lui Meme Stoica după ce Florin Prunea l-a făcut “agarici” 4 Julia Sauter, prima reacţie după ce a făcut istorie pentru România: “Wow, sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată la așa ceva” 5 Ilie Dumitrescu a anunţat cine este selecţionerul care stă pe banca României cu Turcia: “100%” 6 Julia Sauter a intrat în istoria României la Jocurile Olimpice. Cea mai bună clasare la patinaj artistic feminin
Citește și