Marius Baciu a primit întăririle aşteptate, iar acum faţa celor de la FCSB se va schimba după ce Denis Drăguş, Karlo Muhar şi Meriton Korenica îşi vor face loc în primul 11. Gigi Becali a anunţat care sunt planurile pe care le are pentru următoarele partide.
Omul de afaceri nu a ezitat să dezvăluie şi ce jucători se vor lupta pentru un loc în prima echipă, iar unul dintre cei veniţi în vară urmează să nu facă parte din primul 11.
Gigi Becali a anunţat cum o să arate primul 11 la FCSB
Latifundiarul din Pipera a avut critici pentru Boutoutaou, asta chiar dacă se fereşte să o facă public, pentru a nu intra în contre cu Mihai Stoica.
„Când am jucat în 10 cu Dinamo, a fost unul care a luat mingea, cum a făcut Boutoutaou, el a luat-o săracul, dar nu are forța necesară. Sau Pădurariu, ăla poate, dar el este fundaș. Ăștia sunt jucătorii valoroși, care își asumă pe persoana lor un meci. Dar cel mai valoros jucător român la ora actuală este Denis Drăguș. Spuneam asta deși îl aveam pe Bîrligea.
Noi o să jucăm cu doi atacanți, cu Garita și Drăguș, 4-2-3-1, Drăguș în stânga, Garita în centru, David Miculescu în dreapta. În spatele lui Garita va fi Cisotti, iar la centru Muhar cu unul din ceilalți: Arad, Joao Paulo. Cu Joao Paulo o să vorbesc personal. Are viteză, forță, dar să nu mai gâdile mingea, să dea drumul din prima. Atunci poate să vină Kovacs și să-l bage pe frate-său în poartă, iar el să fie al cincilea fundaș, tot vom câștiga”, a spus Gigi Becali.
Următorul meci pentru cei de la FCSB va fi fără Andre Duarte, suspendat, iar în mijlocul apărării va apărea, cel mai probabil, Joao Paulo. Momentan sunt accidentaţi Mihai Popescu şi Ngezana, iar variantele sunt limitate pentru bucureşteni.
Cum va arăta FCSB în meciurile viitoare: Târnovanu – Crețu, Dawa, Duarte/Joao Paulo, Pădurariu – Muhar, Joao Paulo/Arad – Miculescu, Cisotti/Korenica, Drăguș – Garita.
Concurenţă pentru Cisotti. Planul dezvăluit de Gigi Becali
Gigi Becali a vorbit şi despre Karlo Muhar, jucător care tocmai a fost prezentat de FCSB.
„Nu se pune problema punctul lui Muhar. Muhar îmi place de cinci ani, are forță. Ia mingea și trece prin ei. Iar acolo, în centru, va fi prima dată când Cisotti concurează cu cineva. S-ar putea să jucăm cu Drăguș atacant, iar Cisotti va trece în stânga și se vor bate Korenica și Boutoutaou pentru postul de decar”, a declarat Becali, conform fanatik.
- Antrenorul sunat de Gigi Becali să vină la FCSB rupe tăcerea: „Nu puteam să fac treaba asta”
- FCSB vrea să dea lovitura! Anunţul lui Mihai Stoica: „Se poate vinde”
- Gigi Becali schimbă foaia la FCSB: „Cea mai mare ţeapă! În viaţa mea nu o să mai fac asta”
- Gigi Becali a anunţat cât va câştiga Karlo Muhar la FCSB: „Nu am ţinut cont la bani”
- Gigi Becali, dator cu o sumă importantă lui Marius Lăcătuş: „Mă iei la mişto?”

































