Gigi Becali a avut un discurs dur la adresa lui Dennis Politic. Patronul celor de la FCSB s-a dezlănţuit şi a anunţat că regretă aducerea fostului jucător de la Dinamo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Becali a mers şi mai departe şi a spus despre Politic că este „cea mai mare ţeapă” pe care a luat-o de când activează în fotbal.

Gigi Becali l-a făcut praf pe Dennis Politic: „Eu trebuia să întreb de cifre”

Chiar şi în aceste condiţii, Becali consideră că are şi el o parte importantă de vină. Patronul roş-albaştrilor a recunoscut că nu a întrebat niciodată despre cifrele atacanţilor, lucru pe care îl regretă.

Acest transfer l-a făcut pe Becali să îşi schimbe modul de abordare şi a anunţat că nu va mai aduce jucători la FCSB fără să ştie, cu adevărat, cum performează aceştia, fără să mai ia jucători „după ochi”:

„La fotbal trebuie statistică. Oamenii întrebă câte goluri a marcat, dacă e atacant. Cifrele sunt foarte importante.

Hai să spun ceva! N-am ținut cont și niciodată în viața mea nu o să mai fac asta. Ce-am făcut cu Politic. Eu n-am întrebat de cifre. Stai, mă, puțin… bun driblează, ce face, dar hai să vedem ce cifre are. Eu trebuia să întreb de cifre. Am luat cea mai mare țeapă din viața mea cu el. De atunci întreb mereu de cifre”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.

Dennis Politic a ajuns vara trecută la FCSB după ce formaţia roş-albastră a plătit 970.000 de euro şi l-a cedat şi pe Alexandru Musi la formaţia din Ştefan cel Mare. În februarie, el a fost împrumutat la Hermannstadt, iar vara aceasta s-a întors la FCSB, echipă pentru care a evoluat în şase meciuri sezonul acesta şi a înscris un singur gol, în partida cu Csikszereda.

  • 650.000 de euro este cota de piaţă a lui Dennis Politic în acest moment, potrivit transfermarkt.com