Hermannstadt – Farul 0-1 a fost în format LIVE TEXT. Campioana României a început cu dreptul noua ediţie a Ligii 1. Chiar dacă a jucat cu rezervele, Gică Hagi a obţinut victoria în deplasarea cu Hermannstadt.
Pentru meciul de la Sibiu, Hagi a păstrat în echipa de start un singur jucător care a evoluat ca titular şi cu Sheriff, este vorba de Artean. Gazdele au fost cei care au avut prima ocazie mare, ea a venit însă târziu, în minutul 45+5, când Borgnino a şutat din careu,, pe lângă poartă.
În minutul 46, Daniel Paraschiv a intrat în careu şi l-a depăşit pe Buzbuchi, dar mingea trimisă spre poartă a fost respinsă de fundaşii constănţeni. În minutul 57, Farul a deschis scorul, prin nou intratul Grameni. Acesta a înscris cu un şut din careu, schimbând tabela. Hermannstadt a avut o nouă ocazie în minutul 65: lovitură de cap Daniel Paraschiv, respinsă de Buzbuchi în bară. Gabi Iancu a fost şi el singur cu Buzbuchi, în minutul 75, dar nu a reuşit să îl învingă pe acesta. Grameni i-a pasat apoi lui Rivaldinho, care l-a lobat pe Letica, dar balonul a căzut pe bara transversală, în minutul 79. Minutul 90 a adus o ocazie a lui Borgnino, care l-a driblat pe Letica, dar Găman a scos balonul care se ducea spre poartă.
FC HERMANNSTADT: Letica – Butean, I. Stoica, V. Găman, Opruţ – D. Iancu (Jipa 62), Mino Sota, Baba Alhassan (Biceanu 62) – S. Balaure (G. Iancu 73), D. Paraschiv (Ad. Petre 86), Neguţ (I. Petrescu 86). ANTRENOR: Marius Măldărăşanu
FARUL: Buzbuchi – D. Sîrbu, Diogo Queiros, Gustavo Marins (Larie 54), Vianna (Grameni 54) – Doukoure (Bassong 20), Artean, Vînă – Borgnino, V. Dumitrache (Dussaut 64), Sali (Rivaldinho 54). ANTRENOR: Gheorghe Hagi
LIVE TEXT Hermannstadt – Farul 0-1
Min. 90+6: Final de meci! Farul a câştigat la limită deplasarea cu Hermannstadt.
Min. 90: Ocazie rarisimă pentru Farul! Bornino l-a driblat pe portarul lui Hermannstadt, a şutat, dar Valerică Găman s-a aruncat şi a respins in extremis mingea în corner.
Min. 79: Rivaldinho putea să dubleze avantajul campioanei. L-a lobat pe portarul sibienilor, dar mingea a căzut pe transversală.