Ianis Zicu a început revoluția la Farul! Primul jucător care a plecat de la echipa din Constanța

Alex Ioniță Publicat: 3 iunie 2025, 21:30

Comentarii
Ianis Zicu a început revoluția la Farul! Primul jucător care a plecat de la echipa din Constanța

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ianis Zicu a este noul antrenor de la Farul Constanța. Acum, acesta a început „revoluția” la echipa de la malul mării și a renunțat la un jucător din lotul marinarilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este vorba despre Andrei Ciobanu, mijlocaș care s-a înțeles cu oficialii de la Farul, cu privire la rezilierea contractului. Anunțul oficial a fost făcut în decursul zilei de marți.

Ianis Zicu a început revoluția la Farul. Andrei Ciobanu e OUT

„Începând de astăzi, Farul şi jucătorul Andrei Ciobanu au decis, de comun acord, încetarea relaţiilor contractuale”, a precizat Farul, notează news.ro.

În sezonul 2024-2025 al Ligii 1, Andrei Ciobanu a evoluat în 23 de partide pentru echipa constănţeană, iar în Cupa României a jucat în 3 meciuri. În toate aceste jocuri, Andrei Ciobanu a reuşit un gol şi două pase decisive.

În cariera sa, Andrei Ciobanu a mai jucat pentru: SJ Vaslui, Rapid, Poli Iași Rapid și FC Voluntari. În momentul de față, jucătorul de 27 de ani este cotat la suma de 250.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Reclamă
Reclamă

Ianis Zicu, prezentat oficial de Farul Constanța

Farul Constanța are un nou antrenor, după ce Gică Hagi a renunțat la banca tehnică a echipei. Este vorba despre Ianis Zicu, antrenor care a promovat-o, recent, pe Metaloglobus, în Liga 1.

Oficialii clubului de la malul mării au făcut anunțul oficial prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul clubului. De asemenea, aceștia au anunțat și că Ianis Zicu va fi prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, pe 4 iunie.

„Ianis Zicu este noul antrenor al Farului

Reclamă

Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța.

Noul tehnician al “marinarilor” este născut la Constanța, la 23 octombrie 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a evoluat în cariera de jucător pentru Farul, Dinamo București, AC Parma, Rapid București, Poli Timișoara, TSKA Sofia, Pohang Steelers, Gangwon (ambele Coreea de Sud), Petrolul Ploiești sau ASA Tg.Mureș. Pentru echipa națională a României a disputat 12 partide.

Ca antrenor, a mai pregătit echipa U18 de la FC Voluntari (ianuarie-iunie 2019), Farul (iulie 2019-iunie 2021), Concordia Chiajna (martie-septembrie 2022) și Metaloglobus București (septembrie 2023-iunie 2025). Cu Metaloglobus a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului, promovarea în Superligă în acest sezon.

Bun venit la Farul, Ianis Zicu, și cât mai multe realizări pe banca tehnică a marinarilor”, au anunțat oficialii de la Farul, pe site-ul clubului.

De menționat este faptul că Gică Hagi a rămas în Consiliul de Administrație al Farului. Acesta se va ocupa în continuare de echipa de la malul mării, chiar dacă nu mai deține poziția de antrenor principal.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va fi surpriza neplăcută a Cupei Mondiale?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:25 19 iun.

Canada 0-0 Qatar LIVE VIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY. Alphonso Davies, doar rezervă

0:08 19 iun.

Bornă istorică stabilită în Elveția – Bosnia 4-1! A doborât un record vechi de 24 de ani

23:40

VIDEODespre asta e Cupa Mondială! Qatarezii au dat buzna peste un reporter canadian. Ce a urmat

23:26

Milionarul din România care a apărut pe uriaşa tabelă de la Campionatul Mondial. Cum a fost surprins

23:16

Mexic – Coreea de Sud LIVE VIDEO (04:00), pe Antena 1 și AntenaPLAY. Miza: calificarea în 16-imi

23:04

Trei concluzii după Cehia – Africa de Sud 1-1: echipe cu selecționeri în vârstă și joc bătrânicios

1 Nuno Campos a decis: 2 jucători de la Dinamo, liberi să se transfere 2 Gigi Becali, schimbare de ultim moment la FCSB! Formaţia bucureşteană are un nou patron în acte 3 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic 4 Lovitură după lovitură! Real Madrid a bătut palma cu campionul mondial şi forţează transferul 5 Real Madrid pregătește mega-oferta de 220 de milioane de euro! Totul pentru marele vis al lui Florentino Perez 6 FotoCine este Denisa Fazakas, iubita lui Istvan Kovacs. Cum arată şi din ce face bani
Citește și