Kyros Vassaras a sancţionat 3 arbitri după ce Sepsi a marcat golul victoriei cu CFR din offside. Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a făcut anunţul pe site-ul FRF.
Kyros Vassaras a subliniat că golul marcat în minutul 85 al partidei de către Damaşcan a fost înscris după un offside. VAR a arătat linii uriaşe la faza respectivă.
Kyros Vassaras a sancţionat 3 arbitri după ce Sepsi a marcat golul victoriei cu CFR din offside
„Imediat după fluierul de final al meciului Sepsi OSK – CFR Cluj, disputat duminică, 17 decembrie, CCA a obținut imediat toate informațiile și a intrat în posesia imaginilor din camera VAR pentru a analiza cu atenție faza în urma căreia Sepsi a marcat minutul 85.
Ca urmare a analizei făcute a rezultat că s-a comis o eroare. Linia albastră a fost atribuită atacantului, iar cea roșie fundașului. Cu toate că cel care atribuie liniile este operatorul de reluări care face parte din echipa tehnică VAR, arbitrul VAR și asistentul VAR nu pot fi absolviți de vină, ei nerealizând eroarea comisă, deși foarte bine au observat o posibilă poziție de ofsaid. De asemenea, arbitrul asistent, chiar dacă ofsaidul a fost unul mic, nu ușor de sesizat în dinamica fazei, va suporta și el consecințele.
Am avut deja o primă discuție în cadrul CCA și am decis să înlocuim toți cei trei arbitri de la viitoarele delegări. De asemenea, vom avea în perioada următoare o întâlnire cu echipa tehnică pentru a vedea cum putem evita pe viitor astfel de greșeli.
În concluzie, golul a fost marcat din ofsaid, o eroare regretabilă a brigăzii de arbitri, motiv pentru care doresc să prezint scuze, în numele CCA, celor afectați de această greșeală!”, a transmis Kyros Vassaras pentru frf.ro.
Decizie incredibilă din cabina VAR, la golul doi marcat de Sepsi! Imaginea greu de înţeles cu liniile trase: „Sunt execrabile!”
Decizie incredibilă din cabina VAR, la golul victoriei marcat de Sepsi! Imaginea greu de înţeles cu liniile trase pentru a se verifica dacă Rondon, care a fost implicat în faza golului victoriei marcat de Sepsi, se afla în poziţie regulamentară.
Conform liniilor trase de cei din cabina VAR, Mario Rondon se afla în spatele ultimului fundaş. Astfel, reuşita celor de la Sepsi ar fi trebuit să fie anulată.