Sorin Cârţu a venit cu replica, după atacurile clujenilor. Preşedintele celor de la Universitatea Craiova l-a făcut praf pe arbitrul Iulian Călin, pentru faptul că a consultat VAR-ul atunci când a acordat penalty pentru olteni.
Sorin Cârţu a fost făcut praf de cei de la U Cluj, în frunte cu Alexandru Chipciu. Fundaşul a avut un discurs manifest la adresa preşedintelui oltenilor, pe care l-a acuzat că a înjurat jucătorii, la finalul partidei.
Sorin Cârţu a venit cu replica, după atacurile clujenilor | Discurs furibund după Universitatea Craiova – U Cluj 1-0
În startul partidei, Safira a fost faultat de portarul clujenilor, iar arbitrul nu a dictat imediat penalty. Iulian Călin a arătat punctul cu var după ce a revăzut faza, lucru care l-a scos din sărite pe Sorin Cârţu.
Oficialul Universităţii Craiova a avut un discurs dur şi a transmis că la pauza meciului, a purtat o discuţie cu centralul Călin, despre faza penalty-ului dictat pentru olteni.
Totodată, Cârţu a lansat acuzaţii grave la adresa celor de la U Cluj, amintind de controversele uriaşe din partidele clujenilor cu Gloria Buzău şi cu Rapid.
„O victorie pentru o anumită traiectorie pe care trebuie să o avem în viitor, să exploatăm situaţia de acum, noi muncim pentru puncte. Nu primim moca nimic, ca alţii care primesc 4 puncte date de VAR. E muncă pentru puncte, când câştigi meciuri de tipul acesta, în care ştii că totul ţi-e împotrivă, te bucuri mult.
E inadmisibil să creezi o stare, tu ca arbitru…când ai o fază ca penalty-ul care s-a dat…fază clasică pentru fotbal, n-ai cum să te duci la VAR, să nu dai penalty. Dacă eşti pe poziţie, dă tu penalty întâi, şi pe urmă te corectează VAR-ul. O victorie cu mare valoare, nu au fost mulţi factori potrivnici. Echipa s-a adaptat, au acceptat jucătorii situaţia. Nu au putut să ia puncte cu VAR-ul, au primit iar penalty-ul.
La pauză, într-adevăr, l-am aşteptat pe domnul Călin şi i-am vorbit decent, i-am cerut decenţă şi echilibru, nu vrem niciun ajutor şi ştiam că nu-l putem primi noi. I-am reamintit ce trebuie să facă el la această partidă. Noi cam ne-am plictisit de tot ce înseamnă lupta cu Clujul, am pierdut campionate cu CFR. Facem politică la fotbal? Hai să o lăsăm. Ne-am apropiat de o echipă care a câştigat patru puncte în minutele 90 şi 95, cu Buzău, şi iar cu Rapid, nu au primit penalty ei.
