Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Voluntari, a avut o reacție furibundă după Rapid – FC Voluntari 4-1.
Pentru Rapid, au marcat Dugandzic (trei goluri) și Albu, în timp ce unicul gol al oaspeților a fost semnat de Lopes.
Liviu Ciobotariu, reacție furibundă după Rapid – FC Voluntari 4-1
Liviu Ciobotariu a vorbit în termeni duri despre jucătorii săi, după umilința suferită în fața Voluntariului.
„Suntem într-o scădere de formă. Am făcut un joc foarte slab astăzi. Am încasat patru goluri, toate din 7-8 metri. Este o situație grea. Clar, am făcut doar prezență pe teren astăzi.
Am fost umiliți! Trebuie să recunosc că nici eu nu am fost inspirat nici la alcătuirea primului «11», nici la schimbări. Am devenit o echipă vulnerabilă, n-am avut atitudine, personalitate, agresivitate.
Ne-a lipsit și curajul. Am părut ca o echipă mică. Îmi asum acest rezultat, va trebui să iau măsuri, pentru că așa nu se mai poate!
Umilință, într-un cuvânt. Foarte slab! N-am reușit să avem posesie, să trecem în terenul advers cu mingea. Primim gol din orice zonă și nu este normal.
Sunt supărat. Noi știam unde jucăm, am și discutat cu jucătorii înainte. Nu este primul lor joc pe «Giulești». Ne așteptam ca stadionul să fie plin. Problema a fost la noi, dar, bineînțeles, și la adversar.
Devine periculos pentru noi. Mă îngrijorează situația din clasament, pentru că etapele se scurg, celelalte echipe acumulează puncte. Însă, noi trecem pe lângă etape, jocul nu ne dă speranțe. Dar vom schimba foaia și voi trece la repercusiuni, pentru că așa nu se mai poate”, a declarat Liviu Ciobotariu, la finalul partidei cu Rapid.
Adrian Mutu, euforic după Rapid – FC Voluntari
Adrian Mutu s-a declarat fericit pentru victoria categorică obținută de echipa sa și a scos în evidența legătura specială pe care Marko Dugandzic o are cu coechipierii săi.
„Am avut un meci reușit, nu numai la nivel de goluri, dar în general. Mă bucur că am câștigat. Toate meciurile sunt importante, dar unele sunt mai importante, mai ales când sunt spre sfârșitul campionatului.
Suntem pe un drum bun și cu un moral foarte bun. Singurul lucru, care mă deranjează, este că am primit gol în ultimele secunde ale meciului. Golul cred că a fost mai mult meritul nostru.
Dar nu vreau să-l mâni pe Dumnezeu, ci să mă bucur de această victorie. Dugandzic este într-un moment foarte bun, e golgheterul campionatului în acest moment. Se vede că are o legătură bună cu coechipierii lui.
Toți băieții, care au intrat, au intrat bine. Au fost conectați la joc. Pentru mine, toți băieții sunt titulari. Sunt alegerile pe care le face antrenorul, de multe ori.
Va fi un meci frumos, sper ca, condițiile, în care se va desfășura acest meci, să fie bune (n.r. despre CFR Cluj – FCSB).
La mulți lui (n.r. Gică Hagi), sănătate și familiei lui”, a declarat Adrian Mutu, la finalul partidei cu FC Voluntari.
- Liviu Ciobotariu, reacție furibundă după Rapid – FC Voluntari 4-1
- FC Voluntari se află pe locul 11, în clasament
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- All-Star Game 2026 e live în AntenaPLAY luni, 16 februarie, de la 00:00
- După scandalul legat de golul anulat incredibil, Gicu Grozav a acuzat un penalty neacordat: “Fault clar, 100%”
- Pedeapsa uriaşă care îl aşteaptă pe Radu Petrescu după dezastrul de la Ploieşti. Verdictul specialistului
- Verdictul CCA după ce Radu Petrescu a anulat incredibil un gol valabil în Petrolul – FC Argeş!
- Atac total după golul anulat de Radu Petrescu: “Domnul Vassaras trebuie să-și dea demisia”
- Scandal după Petrolul – FC Argeş! Arbitrii meciului, înjuraţi pentru golul anulat uluitor: “Puşcărie”!































