Marius Şumudică, fost antrenor la Rapid, nu se simte vizat de declaraţiile făcute de Daniel Pancu la finalul remizei cu Farul Constanţa. Actualul antrenor din Giuleşti a fost extrem de nemulţumit de prestaţia echipei sale din repriza secundă şi a dat vina pe anumite lucruri care vin din trecut şi care în continuare îi creează probleme Rapidului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Şumudică susţine că nu ar fi normal dacă aceste declaraţii ale lui Pancu fac referire la antrenorii din ultimii ani de la Rapid, venind cu argumentul că giuleştenii au adus 13 jucători şi nu vede cum ar putea fi de vină el, Mutu, Gâlcă sau Bergodi.

Marius Şumudică i-a dat replica lui Daniel Pancu

„Nu mă simt vizat, nu simt nimic. Nici nu vreau să comentez. Îl respect mult, mi-a fost coleg, jucător. Nu mi se pare normal dacă declarația asta vizează antrenorii dinainte.

Noi, cei care am fost, am avut obiectiv calificarea în cupele europene. Acum, să ai ca obiectiv calificarea în play-off e ca și cum îi spui lui Dinamo, de exemplu, să scape de retrogradare. Chiar nu cred că se referă la antrenori și, dacă o face, este părerea lui.

Nu intru într-o polemică cu Pancu, dar atât îi spun: el și conducerea clubului au adus 13 jucători și nu știu cu ce sunt vinovați Bergodi, Șumudică, Gâlcă, Mutu, cei care am fost în trecut. Sunt ferm convins că Rapid va încheia în primele trei”, a declarat Marius Şumudică, potrivit fanatik.ro.

Marius Şumudică a vorbit apoi despre obiectivul pe care îl are Daniel Pancu în acest sezon la Rapid şi a făcut o comparaţie cu obiectivele sale. De asemenea, el pune presiune pe Pancu şi spune că trebuie să ducă echipa în cupele europene la finalul acestui sezon:

„Semnul meu de întrebare față de conducere este cum de ceilalți antrenori am avut obiectiv clasarea pe un loc european. Cum de am fost antrenori care, la finalul sezonului regulat, dacă eram la trei puncte de locul șase, ni se rezilia contractul, iar în acest an, care este unul benefic din toate punctele de vedere, se cere doar play-off?

Sunt ferm convins și îi transmit un mesaj lui Pancu, din experiența mea ca meciuri antrenate, să aibă încredere în el și să înțeleagă că are toate ingredientele și tot ce îi trebuie ca Rapid să meargă în Europa.

Sunt ferm convins că Pancu va realiza lucrul ăsta și să nu credeți că în mintea lui Pancu nu există acea dorință de a câștiga un trofeu. Îl cunosc, e un învingător și va trebui să reușească. I-o spune un rapidist și îi spun public că va trebui să ducă Rapid în cupele europene”, a mai spus Şumudică.