Marius Şumudică, mesaj uluitor pentru Elias Charalambous, după FCSB – Rapid 3-3: „Am jucat pentru CFR”
De Alex Masgras
Publicat: 17.03.2025, 0:26
Marius Şumudică, antrenorul celor de la Rapid, a avut un mesaj incredibil pentru Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, după remiza de pe Arena Naţională, scor 3-3, în prima etapă a play-off-ului Ligii 1.
Campioana en-titre a pierdut primul loc din clasament şi remiza cu Rapid poate cântări serios în lupta la titlul din acest sezon.
Marius Şumudică, mesaj uluitor pentru Elias Charalambous, după FCSB – Rapid 3-3
La conferinţa de presă de la finalul meciului de pe Arena Naţională, Elias Charalambous a făcut o dezvăluire uluitoare. Antrenorul FCSB-ului a declarat că Marius Şumudică i-a transmis că duminică seară Rapid a jucat pentru CFR Cluj şi că FCSB a pierdut titlul, în urma acestui rezultat de egalitate:
„Azi am jucat pentru CFR! Azi ai pierdut titlul!”, a recunoscut Elias Charalambous, potrivit digisport.ro.
În prima etapă din play-off, CFR Cluj a câştigat meciul de pe teren propriu cu Dinamo, în timp ce Universitatea Craiova a câştigat fără emoţii duelul de pe Ion Oblemenco cu U Cluj. În acest moment, CFR Cluj este pe primul loc, cu 30 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova şi FCSB au câte 29 de puncte, dar formaţia din Bănie are golaverajul mai bun, +3.
Marius Şumudică i-a acuzat pe fanii FCSB-ului de rasism, după remiza cu Rapid
Marius Şumudică a avut însă un discurs extrem de dur la adresa fanilor prezenţi pe Arena Naţională care au susţinut FCSB. La finalul meciului, antrenorul Rapidului i-a acuzat pe fanii roş-albaştrilor de rasism şi a cerut să se ia măsuri din partea Federaţiei Române de Fotbal. În timpul partidei, a vrut să scoată echipa de pe teren.
De asemenea, el i-a acuzat pe cei de la FCSB şi de faptul că au avut un om în tribune care i-a înjurat pe jucătorii Rapidului „ca un birjar”:
„Am vrut să opresc meciul. Nu e normal să existe ură de rasă. Am încercat să scot echipa de pe teren. Nu mi se pare normal. Există injurii, am acceptat şi nu am reacţionat. Nici nu m-a interesat, duc. Vin din galerie şi sunt învăţat, dar să ajungi ca un stadion întreg să cânte aşa ceva este rasism. Federaţia, sau nu ştiu ce organizaţie, ar trebui să se autosizeze şi să ia măsuri.
(n.r. ce a zis arbitrul de rezervă?) Că nu poate să ia nicio decizie, că asta este. Pe alte stadioane se duce imediat la crainic. Plus că a fost un invidid în spatele băncii care mi-a înjurat non-stop jucătorii. Accept să mă înjure, să mă insulte. Dar să pui un om din staff-ul, tău pentru că ştiu foarte bine cine este şi unde locuieşte, nu poţi să îl pui să înjure ca un birjar. Până la urmă l-au scos de acolo şi a venit să îşi ceară scuze”, a declarat Marius Şumudică, la primasport.ro.