Președintele celor de la FC U Craiova 1948, Marcel Pușcaș, i-a transmis un mesaj părintesc lui Robert Popa, tânărul portar al oltenilor care a intrat în conflict cu fiul patronului echipei, Adrian Mititelu Jr. Pușcaș crede că adevăratul motiv pentru care Popa a lipsit de la antrenamente și și-a forțat plecarea este, de fapt, concurența cu ceilalți portari din lot.
„În 53 de ani de fotbal pot afirma că am trăit și am văzut multe. Așa cum îi stă bine unui club profesionist, nu se termină bine o problemă că și începe alta. De o săptămână a dispărut tânărul și talentatul Robert Popa.
Marcel Pușcaș, mesaj pentru Robert Popa
Încerc să-i scriu, pentru că, deși adult (are 20 de ani), încă ne trimite să vorbim cu părinții. N-aș avea o problemă, am făcut-o cu alte câteva mii. Subiectivismul exacerbat al acestora poate să ducă la situații care să omoare din fașă orice perspectivă pozitivă și certă. Așadar, aleg această cale de-a comunica cu tânărul nostru portar, Robert Popa.
DRAGĂ ROBERT, încep prin a-ți spune că am jucat cu fotbaliști mari. Și tineri și vârstnici. Poate mai buni decât tine. Cei din generația ta aveți marea șansă a beneficiului unei reguli impuse și injuste. E și un dezavantaj însă in ce vă privește: OBLIGATIVITATEA DE-A JUCA, nu duce neapărat la progres. Mai degrabă la plafonare.
Procesul formării profesionale stă, în afară de muncă și în puterea de-a accepta și elimina concurența. Altfel, valoarea nu poate crește. N-ar exista progres pe planetă. Nu știu dacă înțelegi. Sper!
Faptul că ai avut și încă ai șansa să te afirmi și să te perfecționezi la FCU Craiova, trebuie să insemne mult pentru tine. Asta pentru simplul motiv că nimeni nu este de neînlocuit și că niciun club serios nu stă in loc pentru un jucător sau altul.
Am văzut, după cum îți spuneam portari mari, la ale căror performanțe greu vei putea ajunge. Nu-i totuși, imposibil! Nimănui nu i-a plăcut concurența, eu însumi făcând in viață mari greșeli pe care ulterior le-am regretat. Cred că adevăratul motiv al dezertării tale este acest prim obstacol intervenit în viața ta și nu vorbele sau ne-vorbele patronului Mititelu.
Ai de departe cel mai bun contract din România, în comparație cu oricare alt coleg de generatie(născuți in anul 2003), semn că ai fost dorit, apreciat și stimulat. Ai bază de pregătire, cantonament, prime de joc, echipament, antrenori etc. Nu există motiv pentru dezertări generate de mofturi și poate de o prea bună părere despre tine. Să știi că așa cum vrei tu să joci, vor s-o facă și colegii tăi, Gurău și Mogoșanu.