Închide meniul

Mihai Stoica a răbufnit: “Guvernanţii ăştia ne interzic abuziv să jucăm în oraşul nostru! Poate cineva va răspunde şi penal!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 4 mai 2022, 18:52

Comentarii
Mihai Stoica a răbufnit: Guvernanţii ăştia ne interzic abuziv să jucăm în oraşul nostru! Poate cineva va răspunde şi penal!

Captură Antena Sport

Mihai Stoica a răbufnit şi a lansat un atac dur, după ce FCSB are şanse mici să joace posibila finală de titlu cu CFR Cluj pe stadionul Ghencea. Managerul general al FCSB spune că echipa lui Toni Petrea este interzisă “abuziv”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Stoica a făcut referire şi la o posibilă cercetare penală în cazul în care FCSB nu va putea juca pe Ghencea.

Mihai Stoica a răbufnit: “Guvernanţii ne interzic abuziv”

Ce nu înțeleg guvernanții ăștia care ne interzic abuziv să jucăm în orașul nostru pe un stadion construit din bani publici este că astfel își atrag antipatia milioanelor de suporteri steliști. Iar asta se traduce în voturi, probabil singurul aspect care i-ar interesa pe cei care s-au făcut stăpâni pe România în momentul de față.

E la fel de adevărat că-și vor câștiga simpatia sutelor de suporteri ceseaiști, dar un calcul sumar relevă insignifianța acestui aspect. Asta ca să nu mai vorbim că poate cineva va răspunde și penal. Au mai fost unii care s-au crezut intangibili. Și cât de tangibili s-a dovedit că erau“, a scris Mihai Stoica pe reţelele de socializare.

Mihai Stoica are un aliat de lux. Bogdan Stelea e de părere că FCSB ar trebui să joace pe Ghencea.

Reclamă
Reclamă

Stadioanele au fost făcute să poată fi funcţionale pentru toată lumea, din moment ce sunt făcute din bani publici. Încă exista anumite orgolii şi sunt anumite opinii. Cert este că va fi destul de dificil ca FCSB să ajungă să joace pe Ghencea. Toţi contribuim la bugetul de stat.  Normal, legal, ar trebui să aibă posibilitatea să joace“, a spus şi Bogdan Stelea.

Ce a declarat Vasile Dâncu. Replică pentru Gigi Becali şi Florin Tănase

Vasile Dâncu le-a răspuns lui Gigi Becali şi Florin Tănase, cei care vor ca finala pentru titlu FCSB – CFR Cluj să se dispute în Ghencea. Ministrul Apărării Naţionale a transmis că „militarii” trebuie să îşi dea acordul.

Gigi Becali va face solicitare ca derby-ul FCSB – CFR Cluj să se joace în Ghencea, chiar dacă Mihai Pintilii nu se aşteaptă ca FCSB să fie primită pe Stadionul Steaua. Vestea nu le-a picat deloc bine celor de la CSA Steaua, cei care evoluează în mod obișnuit pe noua arenă. „Militarii” ar fi găsit şi motivul pentru a-i interzice FCSB-ului să joace posibila „finală” pentru titlu în „casa” lor.

Reclamă

Problema este una care ține de oportunitățile pe care le avem în acest moment pentru disponibilitatea stadionului. Nu avem un contract cu FCSB, nu avem nici cu LPF sau cu FRF. Poate că încă nu este niciun eveniment, dar nu am discutat cu conducerea clubului și nici nu știu care este situația.

Domnul Becali nu închiriază stadioane. Ar putea închiria chiar unde vrea, dar probabil că trebuie ca cei care sunt proprietari aici că să accepte acest lucru. Este o problemă care ţine și de suporterii echipei Steaua, de comunitatea care înseamnă Steaua București, o comunitate care a dat atâția campioni mondiali.

N-am auzit să fi investit cineva. Eu știu că sunt cel care a pus în proiect acest stadion și n-a investit nici căpitanul de la FCSB și nici alți căpitani. A investit statul român. Cine și revendică acest stadion este poporul român. Eu înțeleg lobby-ul pe care îl face FCSB, dar nu e chiar așa. Nu reacționează chiar toată lumea din țara asta pentru că cineva vorbește la TV”, a declarat Vasile Dâncu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Florin Tănase vrea pe Ghencea finala cu CFR Cluj

Florin Tănase a anunțat din nou că jucătorii de la FCSB vor să joace finala cu CFR Cluj pe Ghencea. Gigi Becali susține că va face tot posibilul ca echipa sa să ajungă în premieră pe noul stadion Steaua.

”Ne dorim să jucăm acolo, să vedem dacă vom fi acceptați. Dacă nu, să răspundă în fața instanțelor, pentru că nu este normal să nu fim lăsați să jucăm. Ei fac stadionul din banii noștri, dar noi n-avem voie să jucăm acolo? Numai în România se poate întâmpla așa ceva, nu înțeleg!”, a răspuns Tănase.

Despre lupta la titlu, FCSB având în acest moment două puncte sub CFR Cluj și 4 peste CSU Craiova, Tănase a afirmat: „Sperăm ca lupta să rămână încinsă până în ultima etapă. Se joacă, se poate întâmpla orice. Lupta este în 3, atât timp cât și Craiova are șanse matematic”, a spus Florin Tănase.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Care e cel mai bun jucător al momentului la FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:00
VIDEOVictorii pentru New York Knicks și Sacramento Kings! Russell Westbrook l-a depășit pe Magic Johnson
9:35
Liga 1 în cifre! Cum s-au descurcat jucătorii și echipele în a doua jumătate a anului 2025
9:06
Juventus a urcat pe podium în Serie A, cel puțin pentru o zi, după victoria cu Pisa! Ce notă a primit Marius Marin
8:56
EXCLUSIVAdrian Ilie a numit favoritele în lupta la titlu din Liga 1! Ce spune despre FCSB și cine are nevoie de întăriri
8:32
Nigeria s-a calificat la Cupa Africii pe Națiuni 2025. Victorie cu mari emoții în fața Tunisiei
8:18
Mihai Stoica a reacționat după ce Louis Munteanu s-a pozat cu tricoul FSCB-ului: “Hai să vorbim și despre asta”
1 Prima mutare a iernii la Dinamo. Andrei Nicolescu a confirmat: „Merge cu noi în cantonament” 2 Louis Munteanu a rupt tăcerea după scandalul uriaş provocat după ce a îmbrăcat tricoul FCSB. Ce a putut spune 3 Jucătorul din Liga 1 a adus prima victorie din istoria țării sale la Cupa Africii pe Națiuni, după 16 încercări 4 Răsturnare de situație la FCSB! Mihai Stoica a anunțat prima plecare a iernii: “Ne-am strâns mâna! E liber” 5 „Pleci de la FCSB?” Răspunsul categoric dat de Florin Tănase, după anunțul agentului lui 6 Fotbalistul de la FCSB, cel mai slab de pe teren! A comis penalty la Cupa Africii și a fost schimbat primul
Citește și