Mihai Stoica așteaptă cu nerăbdare un derby din Liga 1. Managerul general de la FCSB susține că partida dintre roș-albaștrii și Rapid va umple Arena Națională.
FCSB și Rapid sunt vecine de clasament în Liga 1. Ambele formații au câte 38 de puncte, și se clasează pe locurile 3, respectiv 4, după 21 de runde disputate.
Mihai Stoica așteaptă cu nerăbdare un derby din Liga 1
Mihai Stoica este convins că FCSB și Rapid se vor duela în acest sezon, în play-off-ul Ligii 1, declarând că ambele formații sunt bine poziționate. Astfel, managerul general al roș-albaștrilor susține că întâlnirea dintre aceste două rivale va genera mult interes din partea fanilor, care vor umple Arena Națională.
„Eu cred că la meciul cu Rapid din play-off, am încredere că vom juca împotriva Rapidului în play-off. Suntem bine poziţionaţi, şi noi, şi ei. (…) Cred că o să fie peste 35, 40.000 de spectatori. Depinde şi de vreme, sunt mulţi factori care concură la asta, dar cred că ne ducem peste 40.000!”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.
În acest sezon, Rapid și FCSB și-au împărțit victoriile. Partida din tur a fost câștigată de giuleșteni cu scorul de 2-0, în timp ce în retur roș-albaștrii și-au luat revanșa și i-au învins pe rivali cu 3-1.
Mihai Stoica, ultimatum pentru Florinel Coman
Mihai Stoica a oferit declaraţii despre Florinel Coman, jucătorul care a ajuns rezervă la FCSB. Managerul roş-albaştrilor susţine că „Mbappe de România” trebuie să se redreseze, şi să-şi găsească din nou forma de vis din precedentele sezoane.
Florinel Coman trece prin cea mai complicată perioadă din cariera sa. Măcinat de accidentări în ultimele sezoane, mijlocaşul de 24 de ani a fost rezervă în ultimele şase partide pentru FCSB din Liga 1. În acest sezon, Coman a marcat patru goluri, în 25 de meciuri în care a evoluat, în toate competiţiile.
Mihai Stoica i-a stabilit poziţia lui Florinel Coman, susţinând că acesta poate evolua doar în banda stângă a atacului lui FCSB. Managerul roş-albaştrilor susţine că „Mbappe” trebuie să lupte pentru a-l scoate din primul 11 pe Octavian Popescu, cel care evoluează în prezent pe postul său.
Mai mult decât atât, MM a declarat că perioada traversată de Florinel Coman este una extrem de delicată, deoarece nu s-a mai confruntat cu statutul de rezervă în trup patronată de Gigi Becali.
„Coman este atacant lateral stanga. Punct! Nu există altă poziţie pentru Coman. Aia e poziţia pe care joacă el încă de la juniori. Trebuie sa fie genul sa se autodepăşească pentru a-l scoate pe Octavian din echipă. Nu ştiu dacă este. Nu am idee. Nu l-am citit foarte bine până acum. Există fotbalişti pe care îi simţi de la inceput.
El trebuie să înţeleagă că este într-un moment foarte important al carierei pentru că nu a fost obişnuit să nu joace. Doi ani a avut probleme foarte mari din cauza accidentărilor, iar acum trebuie să joace bine pentru că e 100%. Trebuie să lupte să îl scoată pe Tavi din echipă. Aşa se rezumă situaţia la momentul acesta”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.
- Mihai Stoica, nerăbdător înaintea unui derby din Liga 1
- Ce a declarat managerul general de la FCSB
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Revoluție la Universitatea Craiova, după eliminarea din Europa League? Situația lui Coelho, cel care a dus eventul în Bănie
- Mihai Stoica, anunț uriaș despre Denis Drăguș: „Am o presimțire că va fi la FCSB”. Comparația cu Daniel Bîrligea
- Prima plecare de la Universitatea Craiova după eliminarea din Europa League! Mihai Rotaru caută deja înlocuitor
- Opoziţie pentru Gino Iorgulescu! Conducătorul din Liga 1 care vrea să devină şef la LPF: „Nu totul se rezumă la bani”
- Ciprian Marica a găsit înlocuitorul ideal pentru Daniel Bîrligea la FCSB: „De departe cea mai bună investiție”


































