Mirel Rădoi, mesaj pentru Elvir Koljic după plecarea acestuia de la Universitatea Craiova! Ce i-a transmis noului atacant de la Rapid

Alex Ioniță Publicat: 7 februarie 2025, 18:38

Comentarii
Mirel Rădoi, mesaj pentru Elvir Koljic după plecarea acestuia de la Universitatea Craiova! Ce i-a transmis noului atacant de la Rapid

Mirel Rădoi este antrenorul Universității Craiova / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Antrenorul de la Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a avut un mesaj pentru Elvir Koljic, după plecarea acestuia la Rapid. Tehnicianul a spus totul, în cadrul unei conferințe de presă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Atacantul din Bosnia a plecat de la Universitatea Craiova după 7 ani. Acesta era dat ca și transferat la FCSB, de către Gigi Becali, însă a ales, în cele din urmă, să semneze cu Rapid.

Ce i-a transmis Mirel Rădoi lui Elvir Koljic, după plecarea acestuia de la Universitatea Craiova

La conferința de presă premergătoare partidei dintre Unirea Slobozia și Universitatea Craiova , Mirel Rădoi a vorbit despre plecarea lui Elvir Koljic la Rapid.

Tehnicianul echipei din Bănie i-a urat mult succes atacantului bosniac, în tricoul noii echipe, și a transmis că speră ca acesta să joace „partidă de partidă” sub comanda lui Marius Șumudică.

„Aș vrea să îi urez baftă lui Elvir (n.r. Koljic), mai puțin în meciurile contra noastră. Felicitări, sper că și-a găsit liniștea și va reuși să joace partidă de partidă”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Reclamă
Reclamă

Elvir Koljic a fost legitimat la Universitatea Craiova în perioada august 2018 – februarie 2025. În tot acest timp, bosniacul a adunat 168 de meciuri pentru echipa din Bănie, în care a marcat de 46 de ori și a oferit 17 pase decisive.

În momentul de față, atacantul cu 4 selecții în echipa națională a Bosniei este cotat la suma de 800.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Elvir Koljic va încasa la Rapid un salariu de 18.000 de euro pe lună

Elvir Koljic va încasa un salariu uriaș la Rapid, mai mare decât cel pe care îl avea la Universitatea Craiova. Atacantul în vârstă de 29 de ani a fost la un pas de a semna cu FCSB, în cele din urmă ajungând în Giuleşti.

Reclamă

Bosniacul a semnat cu gruparea din Grant un contract valabil până în vara anului 2026.

Conform fanatik.ro, Koljic va încasa un salariu lunar în valoare de 18.000 de euro. Cu toate acestea, bosniacul în vârstă de 29 de ani ar putea să câștige mai mult de 20.000 de euro, în funcție de contribuțiile sale aduse la echipă. La Craiova, atacantul era plătit lunar cu 15.000 de euro.

FCSB îi propusese atacantului un salariu fix de 20.000 de euro, care l-ar fi transformat în al treilea cel mai bine plătit jucător al campioanei, fiind la egalitate cu Darius Olaru și Alexandru Băluță. Cu toate acestea, bosniacul nu ar fi fost de acord cu oferta roş-albaştrilor, pentru că ar fi vrut un contract mai lung. Gigi Becali îi oferise o propunere valabilă doar până la finalul sezonului.

Dacă ar fi semnat cu FCSB, Elvir Koljic ar fi fost rezerva lui Daniel Bîrligea, în timp ce la Rapid are mari șanse să ocupe postul de titular.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:33

VideoJurnal Antena Sport | L-au trecut toate apele pe Prunea

20:24

Mesajul FCSB-ului pentru Tavi Popescu, după ce jucătorul a fost prezentat oficial la Levadiakos

19:55

U Cluj – Oţelul 3-0. Clujenii lui Cristiano Bergodi, primul succes după trei înfrângeri la rând

19:36

Nations League devine istorie în actuala formă! UEFA vrea să treacă la un sistem ca în Champions League

19:35

Surprize în echipa de start a FCSB-ului! Un jucător debutează în tricoul echipei lui Becali. Ce se întâmplă cu Drăguş

19:20

FCSB – Petrolul, ora 21:00 (LIVE TEXT). Echipele de start: Drăguş, rezervă

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Dinamo îi prelungeşte contractul unuia din cei mai importanţi jucători! Anunţul lui Nicolescu: „Cu siguranţă” 4 Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lui Juventus! Spalletti a luat decizia 5 Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar” 6 Barcelona vrea încă un campion mondial, dar se luptă cu Manchester United și Liverpool pentru transfer
Citește și